Oltenii vaccinați anti-COVID în ultimle luni încă mai așteaptă voucherele. Primește cine apucă

0
1646
Oltenii care s-au vaccinat anti-COVID în ultimele patru luni încă mai așteaptă voucherele de la DSP. În octombrie a fost alocată prime tranșă de tichete, mai exact aproape 3.000 de vouchere de vaccinare au fost acordate celor care aveau schema completă de vaccinare făcută în luna septembrie.
De atunci tichetele alocate au fost și mai puține, dar și mai rare. Așa se face că, în acest moment, oamenii întreabă de tichete în centrele de vaccinare iar personalul nu știe ce să le răspundă.
Potrivit unor surse din DSP Olt, urmează ca săptămâna viitoare să fie alocată o mică parte pentru luna octombrie.
Până în acest moment un sfert din cei care s-au vaccinat anti-COVID în ultimele luni au primit tichete.
Dacă la început, oamenii erau sunați și programați pentru a își ridica voucherele, acum acestea se acordă după sistemul primul venit, primul servit.
Pentru a fi siguri că vor primi bounurile respective unii olteni au ajuns să sune zilnic în centrele de vaccinare.
Mai mult, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că ia în calcul renunțarea la acordarea tichetelor de masă de 100 de lei pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19
Potrivit legii, tichetele se acordă persoanelor care se vaccinează cu schema inițială (primele două doze Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca sau doza unică Johnson&Johnson), nu și pentru doza booster (doza 3), până la data de 31 decembrie 2021.
Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here