Cetățeanul de onoare al Slatinei, Eugen Pătru, s-a calificat România la Jocurile Paralimpice de la Tokyo

0
662

Slătineanul Eugen Pătru a cucerit aurul la proba de arc olimpic, în cadrul Para-Archery World Ranking Event 2021 – Tokyo Paralympic FQT, competiție de tir cu arcul ce se desfășoară în perioada aceasta în Cehia.

Eugen Pătru este cetățean de onoare al Slatinei din 2017, iar acum reprezintă România cu mândrie la competițiile sportive organizate pentru militarii răniți în teatrele de operațiuni.

“Caporalul Eugen Pătru a fost rănit grav în anul 2014, în timpul unei misiuni în teatrul de operații din Afganistan. După accident, a fost încadrat în gradul II de invaliditate însă a rămas în activitate, și-a continuat cariera militară. Actualmente este încadrat la Centrul 84 Mentenanță din București. În anul 2016 a intrat în programul de recuperare fizică și psihică prin sport Invictus România și s-a îndrăgostit iremediabil de tirul cu arcul olimpic. A devenit sportiv al Clubului sportiv al Armatei „Steaua” București și an de an a reușit să urce pe podium la majoritatea competițiilor la care a participat: – dublu medaliat cu aur (individual și echipă) la Campionatul Mondial Militar desfășurat în Fontainebleau, Franța, (17 Iul. – 22 Iul. 2017); – medaliat cu aur (individual) și medaliat cu argint (echipa) la Invictus Games Sydney 2018 desfășurat în Sydney, Australia (20 Oct. – 27 Oct. 2018); – dublu medaliat cu aur (individual și echipă) la Campionatul European Militar desfășurat în Thermopylae – Lamia, Grecia (27 Aug. – 2 Sept. 2019); – medaliat cu bronz (individual) la cea de-a 7-a ediție a Jocurilor Mondiale Militare desfășurate în orașul Wuhan, China (18 Oct. – 27 Oct. 2019)”, anunţat Invictus România pe pagina de Facebook, menţionând de asemenea palmaresul de invidiat al sportivului.

Performanța militarului arcaș aduce României prima calificare la jocurile paralimpice.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here