Grădinițele și școlile private, afaceri aruncate în COLAPS de pandemie

0
2534

Decizia Ministerului Educației ca școlile și grădinițele să rămână închise, inclusiv cele private, aruncă în colaps afaceri deschise de ani buni.

Proprietarii acestor business-uri spun că fără banii primiți din taxe, școlile și grădinițele private s-ar închide.
În această situație este și singura grădință privată din Olt ce are o activitate neîntreruptă de 5 ani.
În acest moment grădinița funcționează doar online, dar acest lucru nu dă siguranță economică. Potrivit contractelor, părinții trebuie să asigure în continuare plata taxelor, dar cu toate acestea, conducerea grădiniței a ajuns la un numitor comun cu aceștia, iar taxa a fost diminuată considerabil.
Proprietarii acestor grădinițe se plâng că nu au susținere din partea statului, deși ei îndeplinesc toate cerințele epidemiologilor.
„Nu am nicio susținere de la stat, fiindcă ne este clar că pentru ei noi nu existăm. S-a discutat despre grădinițe și școli, nu punctual despre grădinițe și școli de stat și grădinițe și școli private, în condițiile în care noi îndeplinim toate cerințele lor. Putem să asigurăn numărul elevilor în grupe așa cum au cerut. Am îndeplinit toate condițiile cerute de epidemiologi. Dacă nu ni se dă voie să redechidem, până la toamnă nu putem supraviețui. Deja vin cu bani de acasă să pot achita chiria, facturile și salariile”, ne-a spus directorul Grădiniței particulare cu program prelungit ’Căsuța Fermecată’, Laura Tudor.
Chiar dacă contractul părinților are un articol ce îi obligă pe acestia să plătească în continuare taxele, s-a decis reducerea lor, luându-se în calcul faptul că, mulți dintre părinți sunt în șomaj tehnic.
„Am un contract cu părinții ce are un articol care prevede plata în continuare a taxelor în situații ca cea actuală. Dar am ținut cont de problemele financiare și am stabilit ca acestea să fie plătite la jumătate, iar mai apoi să fie diminuată și mai mult. Acest lucru mă face să mă gândesc foarte bine dacă pot să mai duc mai departe această afacere. Sunt 5 ani de când există. Noi nu am beneficiat nici de șomajul tehnic fiindcă funcționam după niște protocoale, iar anul acesta urma să obținem acreditarea ARACIP. Mă gândesc că în toamnă poate nu vom mai avea clădirea, aici suntem cu chirie. Situația este dezastruoasă”, a completat directorul instituției.
Lunar la această grădiniță taxa este de 950 de lei, iar în prezent a ajuns la 300 de lei.
Potrivit conducerii grădiniței private în această perioadă s-au luat măsuri pentru asigurarea unei siguranțe epidemiologice stricte.
„Eu pot să îmi asum că acești copii sunt în sigurață în grădiniță. Putem să facem grupe de 5 copii, nu de 10 cât au spus ei. Am cumpărat un tunel de dezinfecție, termometru cu scanare. În această perioadă deși grădinița nu e deschisă, săptămânal femeia de serviciu merge și dezinfectează. Dacă mâine îmi dă voie să deschid eu sunt gata”, a spus Laura Tudor.
Pe de altă parte sunt și părinții care vor să își retrimită copii la grădiniță în timpul verii. Mai ales că nu au cu cine să îi lase acasă.
„Din discuțiile cu părinții doar doi nu sunt dispuși să revină la grădiniță în perioada imediat următoare, restul își doresc să îi aducă pe cei mici. Noi avem copii puțini în comparație cu cei din grădinițele din orașele mari. Dar ce vor face cu miile de copii care nu au cu cine să rămână acasă. Și să nu mai vorbim că aceștia au nevoie să socializeze, să se joace, oricum le-am îngrădit numeroase drepturi”, a declarat directorul.
Odată cu închiderea acestor afaceri au de suferit pe de o parte salarialții, iar pe de altă parte părinții și copiii.
Grădinița din Slatina are 12 salariați și personal colaborator, iar peste 70 de copii frecventează cursurile.
La nivel național, Asociația Șolilor Particulare a depus mai muple plângeri și memorii la minister, dar până acum nu au primit niciun răspuns.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here