Pericolul vine și de la ghena de gunoi

0
960

Pandemia lovește și în firmele de salubritate. Firma care ridică gunoiul a sute de mii de olteni și argeșeni a trimis în concediu și șomaj tehnic mai mulți angajați.


Conducerea firmei a recurs la acest lucru doar pentru a-i proteja pe oameni. Cei care lucrau la linia de sortare erau expuși infectarii, deoarece pe bandă ajunge inclusiv gunoiul de la oamenii întorși din zonele galbene și se află în izolare la domiciliu.
„Am întrerupt activitatea la staţia de sortare, tocmai pentru că manipulau tot felul de deşeuri. DSP Olt încă nu a transmis instrucţiuni, sau nu se respectă aceste instrucţiuni, pentru că noi nu găsim saci etichetaţi la punctele de colectare. Şi ca să nu risc să îmbolnăvesc cei 20 de angajaţi, plus familiile lor, plus toată comunitatea în care se află, pentru că trăiesc în comunităţi grupate, vineri am închis staţia. Şi-au mai făcut cerere de concediu, pentru a încasa salariul integral, vedem ce facem după concediu, dacă îi trimitem în şomaj tehnic sau ce soluţie găsim“, a declarat Marius Sburliş, directorul Salubris.

Mai mult, au fost cerute autorităților echipamente de protecție pentru salariații expuși. Printr-o adresă, Asociaţia Română pentru Managementul Deşeurilor, din care face parte şi firma de salubritate în cauză, a solicitat autorităţilor să le fie repartizate echipamente de protecţie pentru manipulanţii deşeurilor. Însă, au trecut două săptămâni de la solicitare iar echipamentele continuă să întârzie.

„Ca urmare a adresei dumneavoastră nr. 571 din 24.03.2020 prin care aţi solicitat spijinul cu echipamente de protecţie pentru personalul operatorilor de salubritate,vă aducem la cunoştinţă că potrivit prevederilor art. 6, alin. (3) din OUG nr. 11/2020, produsele consumabile din stocurile de urgenţă medicale se transferă fără plată pe bază de proces verbal de predare-preluare către autorităţile şi instituţiile publice implicate în acţiunile de prevenire şi răspuns sau afectate de tipul de risc, indiferent de autoritatea publică centrală sau locală căreia i se subordonează, pentru situaţiile prevăzute la la art. 6, alin. (1) din actul normativ mai sus-menţionat“, se arată în răspunsul din partea autorităților.
De menționat este faptul, că pentru punctele de lucru din Pitești și localitățile limitrofe, DSP Argeș a făcut unele precizări. Potrivit acestora deşeurile care intră în categoria deşeurilor infecţioase trebuie colectate separate, puse într-un sac special, etichetate cu numele celui aflat în izolare şi cu data predării şi predate către firmele care colectează astfel de deşeuri.
Conducerea Salubris a cerut și celor de la DSP Olt precizări cu privire la măsurile luate pentru centrele de carantină şi persoanele izolate la domiciliu, referitoare la colectarea deşeurilor menajere ce pot fi încadrate în categoria deşeurilor infecţioase, dar nici până la acestă oră nu a fost primit un răspuns.
„Eu nu cred că au informat pe vreunul din izolare cum să manipuleze aceste deşeuri. În mod normal trebuie să pui deşeurile în sac, să legi sacul la gură, să etichetezi cu nume, prenume, persoană aflată în izolare, data închiderii sacului, astfel încât cel care vine şi-l ridică să ştie să nu manipuleze acel sac decât peste 12-14 zile. (…) Dacă stai la bloc, îl separi, îl dai la familie, sau la DSP,… Noi n-am găsit saci, tocmai de aceea am solicitat Direcţiei de Sănătate Publică lămuriri“, a mai spus directorul Salubris.

În prezent, în Olt peste 2.000 de persoane au fost în izolare, iar acum mai sunt 1580 de persoane.


Redactor: Georgeta Trusca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here