Cercetati pentru conducerea sub influenta alcoolului si a altor substante

0
301

*Cercetată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 20 aprilie, în jurul orei 16:50, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus au oprit pentru control, în comuna Fărcașele, un autoturism condus de o femeie de 49 de ani, din municipiul Caracal. Întrucât femeia emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost condusă la Spitalul municipal Caracal pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acesteia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

* Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 21 aprilie, în jurul orei 07:50, polițiștii Poliției orașului Drăgănești-Olt au oprit pentru control, pe strada Nicoloae Titulescu, din orașul Drăgănești-Olt, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitate. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Caracal pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

* Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe

La data de 21 aprilie, în jurul orei 12:50, polițiștii Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, în orașul Corabia, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul București. Bărbatul a fost testat atât cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și cu aparatul DrugTest care a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanțelor în organism. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

* Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere

La data de 21 aprilie, în jurul orei 16:45, polițiștii Poliției Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia, au oprit pentru control, în comuna Izbiceni, un tractor condus de un bărbat de 48 de ani, din localitate. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul orășenesc Corabia, însă acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice.

*Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive_ La data de 21 aprilie, în jurul orei 19:30, polițiștii Poliției orașului Balș au oprit pentru control, pe strada Cireșului, din orașul Balș, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din localitate. Tânărul a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor în organism. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

* Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 21 aprilie, în jurul orei 21:20, polițiștii Poliției orașului Drăgănești-Olt au oprit pentru control, pe strada Pieții, din orașul Drăgănești-Olt, un autoturism condus de un bărbat de 73 de ani, din localitate. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Caracal pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.