Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat începând de marți, 11 august 2026, ora 15:00, după perioada în care sistemul informatic a fost indisponibil. Reluarea activității se face gradual, iar autoritățile anunță că prioritatea este recuperarea activităților restante și revenirea la fluxurile normale de lucru. Potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în prima etapă au primit acces personalul ANCPI și al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, precum și notarii publici.
„Repornirea aplicației se realizează în condițiile stabilite în urma verificărilor și testelor efectuate de specialiști și reprezintă un prim pas pentru reluarea integrală și normalizarea activității de cadastru și publicitate imobiliară”, transmite ANCPI.
Prima zi de funcționare a e-Terra este dedicată cu prioritate înregistrării actelor care au fost primite prin corespondență sau instrumentate de notarii publici în perioada în care sistemul nu a fost disponibil. Personalul OCPI va avea ca prioritate înregistrarea documentelor depuse prin poștă, în timp ce notarii publici vor putea începe înregistrarea actelor instrumentate în perioada de indisponibilitate.
Important pentru cetățeni: în prima zi de funcționare nu pot fi solicitate extrase de carte funciară pentru autentificare și, respectiv, pentru informare.
Începând de miercuri, 12 august, ora 08:30, accesul la e-Terra este extins și pentru alte categorii de utilizatori, printre care persoanele autorizate să execute lucrări de cadastru, experții tehnici-judiciari și executorii judecătorești care aveau acces la aplicație înainte de incident.
Aproape 94.000 de cereri sunt în curs de soluționare
Una dintre principalele preocupări după perioada de indisponibilitate a sistemului o reprezintă cererile aflate deja în lucru.
ANCPI precizează că pentru aproximativ 94.000 de cereri aflate în curs de soluționare la momentul incidentului, termenele legale au fost prelungite printr-o decizie internă.
Autoritatea transmite că rangul cererilor este protejat. Documentele depuse la ghișeu, prin poștă sau curier în perioada în care sistemul electronic nu a funcționat au fost înregistrate cu data și ora exactă a primirii.
„Odată cu repunerea în funcțiune a aplicației, toate cererile sunt introduse în registrul electronic cu păstrarea obligatorie a rangului lor”, precizează ANCPI.
De asemenea, valabilitatea extraselor de carte funciară deja eliberate și valabile la momentul incidentului a fost prelungită automat cu numărul de zile în care sistemul a fost indisponibil.
Aplicația poate funcționa mai greu în primele zile
Deși e-Terra funcționează în prezent în Cloudul Guvernamental, ANCPI avertizează că utilizatorii se pot confrunta în perioada următoare cu timpi de răspuns mai mari.
Motivul este volumul ridicat de accesări și numărul mare de solicitări acumulate în perioada în care sistemul nu a funcționat.
„În perioada imediat următoare repornirii, este posibil ca, din cauza volumului ridicat de accesări și a numărului mare de solicitări acumulate, timpii de răspuns ai aplicației să fie mai mari”, transmite ANCPI.
Totodată, unele documente în format PDF pot fi temporar indisponibile, deoarece transferul documentelor în Cloudul Guvernamental nu a fost încă finalizat.
Autoritățile precizează că indisponibilitatea temporară a unor documente nu înseamnă că acestea au fost pierdute sau șterse, documentele urmând să devină disponibile pe măsură ce transferul este finalizat.
Sistemul, monitorizat permanent
După repornire, aplicația e-Terra este monitorizată permanent pentru identificarea și remedierea eventualelor probleme.
ANCPI anunță că va colabora în continuare cu instituțiile implicate în procesul de repunere în funcțiune, respectiv Serviciul de Telecomunicații Speciale, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Cyberint.
„Reluarea etapizată a aplicației e-Terra urmărește asigurarea unui proces sigur și controlat și reprezintă un pas important pentru revenirea la desfășurarea normală a activității de cadastru și publicitate imobiliară”, mai transmite ANCPI.
Unde pot cere utilizatorii informații
Pentru informații și sprijin privind accesarea și utilizarea e-Terra, ANCPI a pus la dispoziție trei numere de telefon:0749 012 525, 0749 016 331, 0735 950 582.
Autoritatea recomandă utilizatorilor să consulte mai întâi manualele și materialele video puse la dispoziție pentru e-Terra, înainte de a apela serviciul de Call Center.
Redactor: Roxana Mihalache




