Schimbări importante au fost anunțate pentru această ediție, ce urmează să finanțeze exclusiv sisteme de stocare a energiei, fără componenta de panouri fotovoltaice.
*𝗖𝘂𝗶 𝘀𝗲 𝗮𝗱𝗿𝗲𝘀𝗲𝗮𝘇𝗮̆: prosumatorilor care au deja panouri fotovoltaice funcționale și vor să adauge stocare.
𝟰𝟬𝟬 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗹𝗲𝗶 au fost prevăzute pentru finanțarea sistemelor de stocare. Obiectivul programului este instalarea unei capacități totale de stocare de cel puțin 𝟮𝟬𝟬 𝗠𝗪𝗵 .
S-ar putea 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗮 𝗺𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗮𝗰𝗼𝗿𝗱𝗮𝗿𝗲 a finanțării Autoritățile intenționează să renunțe la sistemul 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘶𝘭 𝘷𝘦𝘯𝘪𝘵, 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘶𝘭 𝘴𝘦𝘳𝘷𝘪𝘵. În locul vitezei de înscriere, ar urma să existe 𝘤𝘳𝘪𝘵𝘦𝘳𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘦𝘵𝘪𝘵𝘪𝘷𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦.
*𝗖𝗼𝗳𝗶𝗻𝗮𝗻𝘁̦𝗮𝗿𝗲𝗮 ar putea conta la stabilirea priorității Unul dintre criteriile anunțate este contribuția proprie a beneficiarului: nivelul cofinanțării ar putea influența modul de prioritizare a beneficiarilor.
*𝗜𝗺𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗻𝘁: acestea sunt direcțiile anunțate până în acest moment. Valoarea finanțării pentru fiecare beneficiar, capacitatea minimă a bateriei, criteriile de eligibilitate, documentele necesare înscrierii, calendarul și mecanismul exact de departajare vor fi cunoscute după publicarea ghidului oficial.
Vom reveni cu informații imediat ce va apărea Ghidul de finanțare în dezbatere publică.
Redactor: Geanina Lupu




