Guvernul a aprobat la propunerea MMAP, Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026–2030

0
6

„Romania a îndeplinit un jalon de reformă foarte important pentru PNRR, în valoare de aproape un miliard de euro. Adoptarea strategiei dă undă verde pentru ca acești bani să intre în economia României și să susțină investiții vitale pentru sute de comunități. În același timp, România stabilește un cadru clar de acțiune pentru protejarea biodiversității: fiecare măsură are instituții responsabile, termene, potențiale surse de finanțare și indicatori de rezultat”, a declarat ministra Diana Buzoianu.

România primește astfel undă verde pentru fonduri PNRR de peste 972,4 milioane de euro, bani care vor intra în economie și vor susține investiții importante pentru sute de comunități.

Strategia stabilește pentru perioada 2026–2030 un cadru unitar de protejare, restaurare și utilizare durabilă a biodiversității României.

Documentul include 11 obiective naționale, construite în jurul:

  • conservării și restaurării ecosistemelor
  • reducerii riscului de dispariție a speciilor
  • utilizării responsabile a resurselor naturale
  • consolidării capacității instituționale, științifice și financiare.

Strategia include și Planul național de acțiune pentru conservarea biodiversității, care transformă obiectivele generale în măsuri concrete și verificabile.

Printre principalele direcții de intervenție se numără:

  • restaurarea ecosistemelor degradate
  • îmbunătățirea stării de conservare a speciilor și habitatelor
  • consolidarea managementului ariilor naturale protejate
  • refacerea conectivității ecologice și combaterea speciilor alogene invazive.

Un element esențial este integrarea biodiversității în deciziile din agricultură, silvicultură, energie, transporturi și infrastructură.

Progresele în implementarea strategiei vor fi monitorizate periodic, pe baza indicatorilor de performanță.

România este singurul stat membru al Uniunii Europene pe teritoriul căruia se regăsesc cinci regiuni biogeografice distincte.

Strategia valorifică acest patrimoniu natural și aliniază politicile naționale la Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 și la Cadrul Global pentru Biodiversitate Kunming–Montreal.

Documentul a fost elaborat printr-un proces participativ, cu implicarea autorităților publice centrale, instituțiilor de cercetare, organizațiilor neguvernamentale și experților în biodiversitate.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.