Apelul unui primar din Olt, la responsabilitate

0
281

Aproximativ 50 de saci de gunoi au strans beneficiarii de ajutor social din comuna Radomirești, împreună cu viceprimarul localității, Marinel Olteanu și șeful SVSU, începând de la barieră, pe ambele părți ale DJ 653.

In acest sens, primarul localitatii, Nicușor Sîia, face un apel la cetatenii comunei si nu numai: “Dragi cetățeni ai comunei, locuitori fără vize de flotant, persoane care tranzitează comuna Radomirești și, mai ales, copiii noștri, vă rugăm să fiți mult mai responsabili, în legătură cu tot ceea ce înseamnă curățenie, pe raza comunei. Este cert faptul că trebuie să fim mai atenți la ce și unde aruncăm, să ne implicam în gospodărirea și salubrizarea localității în care trăim. Astfel, mediul înconjurător nu va mai avea de suferit de pe urma deșeurilor aruncate necorespunzător, scurgerea substanțelor periculoase/toxice în natură și, implicit, pierderea materiilor prime importante, care pot fi refolosite, în producerea altor echipamente noi. Nimeni nu este obligat să facă curățenie, în urma celor care aruncă gunoaiele, în locuri neamenajate special pentru acest lucru, cu atât mai puțin, beneficiarii de ajutor social în cadrul primăriei”. Mediul ambiant este elementul primordial al existenței umane și rezultatul interacțiunilor a tuturor elementelor din mediul înconjurător, care necesită condiții ecologice. Importanța unui mediu curat se definește ca un șir de explicații, care argumentează necesitatea ecologiei, pentru o viață sănătoasă. “Protejarea mediului trebuie să constituie o prioritate, în preocupările noastre, deoarece starea acestuia ne influențează, în mod direct, viața și sănătatea.Vă mulțumim pentru înțelegere și am convingerea că, în viitorul foarte apropiat, vom avea o comună curată, așa cum merităm”, Nicușor Sîia, primarul comunei Radomirești.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here