EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ȘI A REZULTATELOR OBȚINUTE DE INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN OLT ÎN PRIMELE 9 LUNI ALE ANULUI 2023 PE LINIE RUTIERĂ

0
223

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au acţionat atât în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie și asigurării unui trafic fluent pe drumurile publice din judeţul Olt, cât și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, urmărindu-se respectarea legislaţiei rutiere.

Pentru siguranța participanților la traficul rutier, în perioada de referinţă, poliţiştii rutieri au organizat 407 (+72) acţiuni, dintre care 380 cu efective proprii şi 27 cu alte formaţiuni sau instituţii colaboratoare.

În cadrul activităților desfășurate, au fost constatate/sesizate 391 (-74) de infracțiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice și au fost aplicate 31.635 (-1.571) de sancţiuni contravenţionale, dintre care 31.022 (-1.512) pentru abateri prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar 613 (-59) la alte acte normative.

Din totalul celor 31.635 de sancţiuni contravenţionale, 9.541 (30,15%) au fost aplicate conducătorilor de autovehicule pentru nerespectarea regimului legal de viteză (cu 761 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut) şi 4.457(14,08%) pentru neportul centurii de siguranţă sau al dispozitivelor de retenţie (cu 1.295 mai puține faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), 377 (-117) pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, iar 613 sancţiuni contravenţionale la alte acte normative.

De asemenea, au fost aplicate 4.061 (+1.333) de sancţiuni contravenţionale altor categorii de participanţi la traficul rutier, respectiv 552 (+47) pietonilor, 3.257 (+1273) bicicliștilor și 248 (+23) căruțașilor.

Un aspect pozitiv îl constituie activităţile de prevenire pentru ridicarea nivelului de disciplină rutieră în cazul bicicliștilor și pietonilor, categorii de participanţi la trafic care, în primele 9 luni ale anului 2023, au reprezentat cauze generatoare de evenimente rutiere grave.

Ca măsură complementară a abaterilor constatate, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 5.194 (+643) de permise de conducere, dintre care 377 (-127) pentru conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului, 3.729 (+894) pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h, 221 (+91) pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 70 km/h, 338 (-4) pentru depăşire neregulamentară, 125 (-78) pentru neacordare prioritate pietoni și 119 (-223) pentru neacordare prioritate vehicule, fiind retrase și 1.794 (+46) certificate de înmatriculare.

Din datele statistice, în primele 9 luni ale anului 2023, pe drumurile publice din județul Olt, s-au produs 373 (+28) de evenimente rutiere soldate cu victime omenești, dintre care 77 (+3) de accidente grave și 296 (+25) de accidente ușoare, în urma acestora rezultând 400 (+33) de persoane rănite ușor, 62 (+14) de persoane rănite grav și 26 (-10) de persoane decedate.

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave reprezintă 66,19 % din numărul total de accidente grave și sunt marcate de indisciplina biciclistilor cu 20 (+13) de accidente, reprezentând 27,02%, indisciplina pietonilor cu 11 (-6) accidente, reprezentând 14,86 %, viteza neadaptată la condițiile de drum cu 8 (-1) accidente, reprezentând 10,81%, alte preocupări de natură a distrage atenția cu 5 (+4) accidente, reprezentând 6,75% și nerespectarea distanței între vehicule cu 5 (0) accidente, reprezentând 6,75%.

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere usoare sunt marcate de indisciplina bicicliștilor cu 65 de accidente (+13), reprezentând 21,95%, neacordarea de prioritate vehiculelor cu 36 de accidente (+2), reprezentând 12,16%, neadaptarea vitezei la condițiile de drum cu 27 de accidente, reprezentând 9,12%, indisciplina pietonilor cu 26 de accidente, reprezentând 8,78 % și nerespectarea distanței între vehcule cu 24 de accidente, reprezentând 8,10%.

În primele 9 luni ale anului 2023, comparativ cu perioada similară a anului 2022, se înregistrează cresterea indicatorilor de analiză privind numărul accidentelor rutiere cu victime (+8,12%), a accidentelor grave (+4,05%) și a persoanelor rănite grav (+29,17%) și scăderea numărului persoanelor decedate (-27,78%)

Polițiștii rutieri acţioneză, zilnic, atât în zona şcolilor şi liceelor din municipii şi oraşe, cât şi în zona şcolilor din mediul rural, în strânsă concordanţă cu dinamica situaţiei operative, pentru diminuarea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum şi în locurile şi mediile unde s-au comis frecvent evenimente rutiere grave de circulaţie.

De asemenea, pentru reducerea victimizării, polițiștii rutieri împreună cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost desfășurat activități de educație rutieră în unitățile de învățământ din județul Olt, dar și în zonele cu risc rutier ridicat.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here