Accident intre un autobuz si un autoturism la Brebeni

0
326

La data de 31 octombrie 2023, în jurul orei 19:05, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, la intrarea în comuna Brebeni, a avut loc un eveniment rutier.La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Slatina și un autobuz condus de un bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate. Potrivit reprezentantilor IPJ Olt:

“În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru conducătorul autobuzului rezultatul fiind negativ, iar pentru conducătorul autoturismului a rezultat o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat”.

Conducătorul autoturismului a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot marti dupa-amiaza, în jurul orei 16:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, la intrarea în comuna Brebeni, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 77 de ani, din comuna Nanov, județul Teleorman și un moped condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Vâlcele, județul Olt. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 55 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ambii bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here