Crăciun plin de lumină și muzică la Slatina

0
1535

Pregătirile pentru Crăciun sunt pe ultima sută de metri la Slatina. Parcul Tineretului va gazdui și anul acesta Târgul de Crăciun. Deschiderea este anunțată pentru data de 1 decembrie, la ora 18:00, iar acesta va funcționa până în data de 27 decembrie, a treia zi a Crăciunului, de Sfântul Ștefan. Orașul a fost împodobit de cei de la DASIP Slatina, iar în parc au fost amplasate și ornamente achiziționate anul acesta. Vorbim despre trei brazi artificiali de câte 9 metri fiecare, mai multe figurine luminoase 3 D printre care 2 reni, 1 șoricel, 1 prințesă a zăpezii, ghirlande cu LED-uri alb-rece, 30 de figurine luminoase –glob, 30 de figurine luminoase-cadou cu fundă, 28 de figurine luminoase- înger cu trompetă, 100 de figurine luminoase- brad, 50 de ghirlande tip perdea și șiruri luminoase.

Primăria menține tradiția și va amplasa în parc printre cele 30 de casuțe și Căsuța lui Moș Crăciun, unde cei mici îl vor întâlni pe cel mai așteptat moș și îi vor putea spune dorințele lor.

Deschiderea Târgului de Crăciun se va face pe 1 decembrie când cele peste 100.000 de luminițe vor fi aprinse și vor începe și concertele dedicate sărbătorilor de iarnă.

Program Vineri, 2 decembrie, în intervalul 18:30 – 19:15 – recital susținut de Trupa Alutus Slatina; Sâmbătă, 3 decembrie, în intervalul orar 18:30 – 19:15 – recital susținut de Cristina Ștefania; Duminică, 4 decembrie- în intervalul orar 18:30 – 19:15 – recital Cabron; Sâmbătă, 10 decembrie-în intervalul orar 18:30 – 19:15 – recital Mario Joy; Duminică, 11 decembrie-în intervalul orar 18:30 – 19:15 – recital AMNA; Sâmbătă, 17 decembrie, în intervalul 18:30 – 19:15 – recital Codruța Filip și dansatorii; Duminică, 18 decembrie, în intervalul 18:30 – 19:15 – recital Antonio Pican; Vineri, 23 decembrie, în intervalul 18:30 – 19:15 – recital Bibi; Marți, 27 decembrie, în intervalul 18:30 – 19:15 – recital Speak. Totodată, în zilele de 5 și 25 decembrie, pe scenă vor urca și trupe locale, ansambluri, coruri ce vor susține câte un recital, între orele 18:00 – 19:00. De Revelion municipalitatea pregătește noi surprize.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here