Safe Space – zona de siguranta a copiilor

0
67

Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, comisar-şef de poliţie Georgel-Cristian IVAN, a semnat protocolul de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, reprezentată de directorul executiv, doamna Cătălina Surcel, în vederea referirii imediate şi directe a minorilor care apelează linia Telefonul Copilului. Organizația non-guvernamentală Telefonul Copilului asigură, de 16 ani, informarea și consilierea cu privire la drepturile copiilor, precum și îndrumarea către asistență specializată, în diferite situații. Prin apelarea liniei Telefonul Copilului – www.116111.ro-, minorii care au întrebări legate de consumul de substanțe psihotrope sau au nevoie de sprijin de specialitate vor fi referiți direct către specialiștii din cadrul Centrelor de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog din țară. Apelurile acestei linii telefonice sunt gratuite și anonime, astfel încât copiii să se simtă în siguranță să acceseze linia www.116111.ro. Încheierea parteneriatului reprezintă doar primul pas în asistența și consilierea copiilor care întâmpină diverse dificultăți, iar entităţile semnatare ale acestui protocol de colaborare îşi exprimă convingerea că vor putea preveni expunerea la situații riscante şi vor contribui la formarea mentalității de a apela la ajutor specializat și de a vorbi cu persoane competente despre problemele cu care se confruntă. Din luna martie a acestui an, Agenţia Naţională Antidrog implementează Proiectul național de prevenire indicată SAFE SPACE, ce se adresează adolescenților identificaţi drept consumatori activi de droguri sau care prezintă risc ridicat de consum și presupune activităţi de informare şi prevenire a consumului de droguri, consiliere în vederea renunțării la consum, consiliere psihologică individuală și/sau grupuri de suport cu aparţinătorii adolescenţilor, în vederea îmbunătăţirii relaţiei socio-afective intra-familiale. SAFE SPACE este zona de siguranță și confort în care copiii pot discuta despre consumul de droguri cu profesioniști cu experiență din domeniu. Pentru a facilita accesul beneficiarilor la serviciile de consiliere, una dintre prioritățile Agenției Naționale Antidrog este asocierea cu organizaţii neguvernamentale cu experiență în lucrul cu minorii care se află în situații de risc, iar Asociația Telefonul Copilului este partenerul alături de care cât mai mulți copii vor fi încurajaţi să apeleze, din timp, la servicii de specialitate.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here