Festivalul de Toacă din Brastavățu, unic în județ

0
4231

Zeci de copii au bătut toaca pentru al VII-lea an, la Brastavățu. Festivalul de Toacă din Brastavățu este singurul de acest gen din Olt.

Anul trecut nu a fost organizat din cauza pandemiei, dar anul acesta au fost participanți și din alte județe.

La cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Toacă au participat 21 de copii cu vârsta între 5 și 14 ani.

15 copii din localitate, pregătiți de Pr. Drăghici Nicolae, coslujitor la parohia Brastavățu au repetat timp de două luni cum să bată toaca. Cel mai mic are 5 ani iar cel mai mare 15 ani.

“Două luni se pregătesc să bată toaca. Facem repetiție de câte 2-3 ori pe săptămână pentru a prinde acest ritm liturgic. Așa îi mai scoatem din cotoidianul lor pe cei mici. Repetițiile au loc la biserică iar ei vin cu drag”, a spus preotul Nicolae Drăghici.

În festival, alături de copiii din localitate au fost prezenți și trei copii din parohia Grădiștea, localitatea Găneasa, Episcopia Slatinei și Romanaților, însoțiți de preotul paroh Sandu Constantin, dar și alți trei din parohia Ogoru, împreună cu preotul lor paroh Bujoi Cornel, Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

În festival nu se bate doar toaca, ci sunt recitate poezii patriotice, iar în mod simbolic copiii poartă costume tradiționale.

“Nu băteam doar toaca, ci și imbinăm cu acte de cultură. Recităm poezii patriotice ale unor poeți ce au făcut închisoare în perioada comunistă și nu numai. Vrem să rămână cei mici cu aminitiri plăcute, dar și cu cunoștiințe. Festivalul nu l-am gândit ca pe un concurs, fiindcă ei toți sunt câștigători”, a completat preotul Drăghici.

Organizat an la an, acest festival devine o emblemă a comunității. Așa se face că în urma cu 8 ani, la prima ediție au participat 12 fete și băieți, iar cu timpul numărul celor care vin să bată toaca crește și nu sunt doar din Olt.

Ideea festivalului vine din Făgăraș.

“În urmă cu 8 ani am împrumitat acestă idee de la părintele din Victoria, din Făgăraș și am dorit să îi scoatem pe copii din rutina lor. Vin la biserică, sunt atenți și se apropie de Dumnezeu”, a conchis preotul.

La ediția de anul acesta au participat peste 100 de enoriași dar și preoți din alte parohii.

La final, fiecare copil a primit diplome și cărți.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here