Zeci de străzi din Slatina vor fi asfaltate. DASIP continuă lucrările pentru refacerea infrastructurii rutiere

0
1618

Municipalitatea slătineană continuă investițiile în infrastructura rutieră. Zilele acestea, în cadrul ședinței de Consiliu Local, aleșii slătinenilor au votat în unanimitate proiectul ce implică asfaltarea și modernizarea unor străzi și parcări.

Lista acestor obiective de investiții cuprinde zeci de străzi și parcări.

Potrivit directorului DASIP Slatina, Claudiu Dascălu, unele dintre acestea sunt deja finalizate, ele fiind prinse în proiect doar pentru a se putea face plațile.

De asemenea, o parte din străzi sunt prinse și în contractul cadru semnat de autoritățile în 2019 și vizează asfaltarea a peste 100 de străzi din oraș.

Lucrările de asfaltare a tuturor obiectivelor propuse urmează să fie finalizate în 2023, iar  valoarea totală este de peste 90 de milioane de lei.

Potrivit proiectului adoptat de consilierii locali străzile care în acest moment sunt finalizate sau în curs de execuție sunt:

-Fundătura Zăvoiului
-Fundătura Oltului
-Strada Zambilelor
-Strada Dr. Dumitru Țoncu
-Aleea Florilor
-Strada Garoafelor
-Strada Horia
-Strada Stejarului
-Strada Fântânilor
-Strada Zăvoiului
-Aleea Muncii
-Strada Crișan
-Strada Arcului
-Aleea Lalelelor
– arealul cuprins între străzile Aleea Tineretului – Aleea Rozelor și Dumitru Caracostea

Primăria a prin în planul de lucrări prevăzute pentru 2021 alte zeci de străzi ce necesita modernizarea imediată.

Lista lucrărilor noi:
– Modernizarea drumului de acces din Strada Recea
– Construire drum de legătură între zonele industriale
– Modernizarea străzilor: Ogrăzii, Vișinilor și Alexe Nicolau
– Reabilitarea străzilor: Salcâmului, Zona Zmeurei, Vulturului, General Aurel Aldea, Dorobanți, Vederii, Crișan (zona betonată), Constructorului și a drumului din Pădurea Strehareți
– Reabilitarea străzilor din Centrul Vechi
– Amenajare parcare str. Zmeurei
– Supralărgire Str. Pitești.

DASIP are în plan și achiziția unor semafoare noi. Dar și extinderea iluminatului public pe alte 10 străzi. Totodată, anul acesta sunt prevăzute a fi date în folosință trei parcări dar si execuția celor modulare.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here