95 DE DASCĂLI OLTENI SUSȚIN MÂINE DEFINITIVATUL

0
1454

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Potrivit inspectorului generala ISJ, Victor Iacobescu, în Olt sunt 95 de candidați, majoritatea educatori și învățători. Comparativ, anul trecut când au fost 87de  candidați înscriși.

Pentru proba scrisă, în județul Olt, va fi susținută în centrul de examen de la Liceul Metalurgic Slatina.

Accesul candidaţilor în sălile de examen se va face pe baza actului de identitate valabil, în intervalul orar 7.30- 8.00.

Proba scrisă a examenului începe la ora 9.00. Durata de redactare a lucrărilor scrise este de 4 ore, timp ce nu poate fi depăşit.

REGULI la proba scrisă

Candidaţii şi profesorii asistenţi nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanţă, alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea examenului în condiţii de legalitate, echitate şi obiectivitate.

Materialele şi/sau obiectele nepermise vor fi depuse şi sigilate în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen.

Candidaţii care introduc în sala de examen materiale nepermise, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, sunt eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a preşedintelui comisiei de examen, situaţie în care profesorii-asistenţi sau membrii comisiei de examen încheie un proces-verbal.

Candidaţii sunt informaţi de către profesorii asistenţi responsabili de săli, la intrarea în sala de examen, cu privire la prevederile metodologice referitoare la desfăşurarea probei scrise şi semnează procese-verbale care să ateste informarea.

Pe uşa fiecărei săli de examen se afişează tabelele nominale cuprinzând numele şi prenumele candidaţilor repartizaţi în sala respectivă şi disciplina la care aceştia susţin examenul.

În fiecare sală de examen se repartizează candidaţi care susţin examenul la cel puţin două discipline diferite. Repartizarea candidaţilor în sală se face potrivit tabelelor afişate, respectarea ordinii de aşezare în bancă fiind obligatorie.

În vederea desfăşurării probei scrise se asigură supravegherea fiecărei săli de către 2 – 3 profesori asistenţi, care verifică identitatea candidaţilor din sala respectivă pe baza actului de identitate prezentat de aceştia şi care răspund de corectitudinea desfăşurării probei scrise în sala respectivă.

Profesorii asistenţi responsabili de săli primesc, sub semnătură, de la secretariatul comisiei de examen tabelul nominal cu candidaţii repartizaţi în sala respectivă, foile tipizate de examen şi ciornele necesare ştampilate, corespunzător numărului candidaţilor din sală.

Înainte de distribuirea subiectelor în săli, profesorii asistenţi instruiesc candidaţii cu privire la modul de secretizare şi securizare a lucrărilor scrise, numerotarea paginilor şi atenţionează candidaţii cu privire la situaţiile care pot conduce la anularea lucrării scrise şi la eliminarea din examen, potrivit prevederilor legale.

Preşedintele comisiei de examen, împreună cu secretarul comisiei, distribuie în sălile de examen plicurile secretizate cu subiecte, astfel încât, la ora 10.00, acestea să poată fi desfăcute, în prezenţa candidaţilor.

Din momentul deschiderii plicului cu subiecte, niciun candidat nu mai poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea şi semnează de predare. Candidaţii care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine examenul în sesiunea respectivă.

După primirea subiectelor, candidaţii verifică dacă au primit subiectul corespunzător specializării/ disciplinei de examen şi semnează pentru conformitate în tabelul pus la dispoziţie de profesorii asistenţi responsabili de sală.

Pentru redactarea lucrărilor se foloseşte cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se execută cu creion negru.

Candidaţii pot avea, în sala de examen, dicţionare – pentru disciplinele latină sau greacă veche – şi planuri de conturi – pentru disciplinele economice.

Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele, cu o linie oblică.

Candidaţii care, în timpul desfăşurării probei scrise, sunt surprinşi copiind, primind sau transmiţând soluţii cu privire la subiecte sunt eliminaţi din examen, în acest sens încheindu-se un proces-verbal de către profesorii-asistenţi responsabili de sală sau de către membrii comisiei de examen. Aceeaşi măsură se aplică şi pentru orice altă tentativă de fraudă.

Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.

În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre profesorii asistenţi până la înapoierea în sala de examen, fără a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor.

După încheierea lucrării, candidaţii numerotează foile de examen în spaţiul rezervat, cu cifre arabe, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini scrise, de exemplu: 3/5 pentru pagina a treia din totalul de 5 pagini scrise. Se vor numerota toate paginile pe care candidatul a scris, inclusiv prima pagină şi paginile incomplete.

Preşedintele comisiei de examen, după consultarea cu membrii comisiei, poate anula lucrările scrise pe care se regăsesc semne distinctive sau dacă se constată nerespectarea:

  1. a) modului de secretizare a lucrării scrise;
  2. b) modului de redactare a lucrării scrise, inclusiv modul de corectare, de către candidaţi, a eventualelor greşeli;
  3. c) modului de completare a denumirii disciplinei de examen pe foaia tipizată (transcrisă întocmai de către candidaţi de pe foaia cu subiecte pe prima pagină a lucrării scrise, în spaţiul rezervat, cu majuscule);
  4. d) modului de numerotare a paginilor în spaţiul rezervat.

Afişarea rezultatelor examenului va fi în 21 iulie , urmând ca pe 21 și 22 iulie să fie depuse contestațiile. Rezultalele finale vor fi afișate pe 28 iulie.

Pentru promovarea examenului de definitivare în învăţământ, candidatul trebuie să fie minimum 8.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here