A început Evaluarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. 3.494 de elevi din clasa a VI-a au susținut proba la limbă și comunicare

0
1520

Astăzi încep evaluările naționale de la finalul claselor a VI-a, a IV-a și II-a. Probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ, asta după ce timp de un an elevii au învățat mai mult online. La nivelul județului Olt, mii de elevi din clasele a VI-a susţin, astăzi, prima probă cea de de limbă și comunicare. Următoarea probă, la matematică și științele naturii, are loc joi.

Evaluarea Națională 2021 la clasa a IV-a se desfășoară după următorul următorul calendar: limba română (18 mai), matematică (19 mai) și limba maternă (20 mai). Probele scrise la limba română și limba maternă din cadrul evaluării din clasa a II-a sunt programate pe 25 mai.

“În școlile din județ în următoarea perioada elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor suține Evaluările Naționale. Din datele noastre, în Olt, avem 3346 de elevi de clasa a IV-a, 2975 de elevi de a II-a și cei de a VI-a sunt 3494. Durata alocată rezolvării testelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la clasele a IV-a și a VI-a. Corectarea testelor se va face în școli în cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test”, a declarat Cristina Chintescu, inspector general adjunct ISJ Olt.

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Acestea vor fi valorificate strict la nivelul școlii prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, și prin informarea elevilor și a părinților.

Redactor: Georgeta Truşcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here