Măști de protecție pentru locuitorii din Scornicești

0
997


Locuitorii din Scornicești vor primi câte două măști de protecție. Consilierii locali au aprobat această achizițe iar în prezent s-a demarat procedura, urmând ca în câteva zile să înceapă distribuirea lor.
Potrivit viceprimarului Daniel Tudor, măștile vor fi distribuite de asistenții sociali și asistenții comunitari.


,,Dat fiind faptul că se impun în continuare măsuri ferme pentru protecția dumneavoastră, ajutorul așteptat din partea mea și a Consiliului Local, in lupta cu pandemia Covid-19, vine în sprijinul siguranței fiecăruia dintre noi. Vă informăm că în ședința Consiliulul Local, personal, am propus și s-a aprobat, prin rectificarea bugetară, alocarea de surse financiare suplimentare pentru achiziția de 20.000 de măști de protecție (câte 2 măști pentru fiecare cetățean), care se vor distribui în regim de urgență, pe sate și localități de către personalul primăriei” a postat pe pagina sa de socializare Daniel Tudor, viceprimarul din Scornicești
Aleșii locali din Scornicești au aprobat și suplimentarea bugetului pentru continuarea dezinfectării săptămânale a scărilor de bloc și a străzilor principale, cu flux mare de circulație pietonală, precum și alte acțiuni pentru ajutorarea cetățenilor.
Conform viceprimarului, bugetul pentru situații de urgență este de 500.000 de lei, bani din care sunt asigurate dispozitivele și dezinfecția străzilor și spațiilor publice.

Redactor: Georgeta Trusca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here