Învățământ

MAJORĂRILE SALARIALE AMÂNATE DE GUVERN

Guvernul amâna și majorările salariale pentru dascăli. Asta după ce aceeași soartă au avut și alocațiile copiilor, dar și pensiile vârstnicilor. Sindicatele susțin ca...

DASCĂLII INSTRUIȚI SĂ EVALUEZE

Lucrările de examen nu vor mai putea fi corectate de orice cadru didactic. Acest lucru va fi făcut doar de cei din Corpul evaluatorilor...

ELEVII DE 10 SUNT AȘTEPTAȚI LA GHIȘEELE DIRECȚIEI ECONOMICE

Dacă în anii trecuți, elevii de 10 ai Slatinei erau premiați de edilul Emil Moț, actualul context pandemic nu mai permite acest lucru. Fapt...

AU DEVENIT DASCĂLI CU ACTE ÎN REGULĂ

Astăzi, 6 dascăli care erau titulari pe perioada determinată au reușit să devină titulari ai sistemului de învățământ. Mâine vor urma cei care au...

SCENARIUL HIBRID SE APLICĂ ÎN 22% DIN ȘCOLILE DIN JUDEȚUL OLT

Directorii unităților școlare au solicitat Inspectoratului Școlar ca pe 14 septembrie, copiii să revină în bănci. În acest moment semaforul școlar dă undă verde...

ELEVII OLTENI VOR ÎNVĂȚA ÎN SCHIMBURI

Pe 14 septembrie, în Olt, elevii sunt așteptați în bănci. Localitățile din județ, in acest moment, se încadrează în scenariul verde. Profesorii și elevii...

ZECI DE CONTESTAȚII LA TITULARIZARE

Pauza de la şcoala clasică pare să le fi priit profesorilor care s-au prezentat la examenul de titularizare în acest an. Aproape 45% dintre...

DASCĂLII SE PREGĂTESC PENTRU ȘCOALA ONLINE

Profesorii se pregătesc să facă față noului sistem de predare. Școala online a trimis în bănci cadre didactice aflate la un pas de pensionare....

AU DEVENIT LICEENI LA A DOUA STRIGARE

151 de elevi olteni au participat la cea de a doua etapă de admitere la liceu. Nici un elev nu a rămas neșcolarizat, și...

GEORGIANA, SINGURA ABSOLVENTĂ DE LA DUAL

A învățat trei ani într-o clasă numai cu băieți, iar acum muncește cot la cot cu ei în uzină. Georgiana este singura absolventă a...

OAMENI ȘI LOCURI