Minor de 5 ani, dispărut de la domiciliu, găsit în siguranță în comuna Vlădila

0
35

În seara zilei de 07 iulie, în jurul orei 21:50, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt a fost angrenat într-o misiune de căutare, în sprijinul Poliției, pentru localizarea unui copil în vârstă de 5 ani, dispărut de la domiciliul din comuna Vlădila, județul Olt. Apelul la numărul unic 112 a fost efectuat de mama minorului, care a semnalat dispariția acestuia într-un mod alarmant. Femeia, vizibil afectată, plângea și striga cu disperare către forțele de ordine, rugându-i să-i găsească copilul. Emoția acelor clipe a fost resimțită profund de toți cei angrenați în misiune.

Au fost constituite mai multe patrule mixte polițist-jandarm, iar acțiunea de căutare a fost declanșată cu maximă urgență. Echipajele au acționat coordonat, extinzând perimetrul și analizând toate direcțiile posibile de deplasare.

Una dintre patrule, din care făcea parte plutonier adjutant șef Boruz Sene, din cadrul Detașamentului 6 Jandarmi Corabia, a pornit către orașul Corabia, urmând traseul căii ferate.

Ajunși în apropierea unui siloz, membrii patrulei au decis să se despartă pentru a acoperi o suprafață mai mare într-un timp cât mai scurt. În timpul cercetării zonei, jandarmul a auzit zgomote provenind dintr-un lan de porumb din apropiere. S-a apropiat cu prudență și, în scurt timp, l-a observat pe copil: singur, speriat și cu chipul brăzdat de lacrimi.

Minorul a fost preluat în siguranță, iar în jurul orei 22:30, jandarmul a revenit împreună cu acesta în zona în care se aflau ceilalți colegi, fiind astfel încheiată cu succes acțiunea de căutare. Mama l-a întâmpinat cu lacrimi în ochi și l-a cuprins în brațe, mulțumindu-le celor care au contribuit la găsirea copilului. A fost un moment simplu, dar profund emoționant.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt îl felicită pe plutonier adjutant șef Boruz Sene pentru modul în care a acționat în această intervenție, demonstrând profesionalism, calm și empatie într-o situație cu încărcătură emoțională puternică. Astfel de fapte consolidează încrederea în Jandarmerie și reflectă angajamentul permanent față de siguranța comunității.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.