Decizia ca elevii să învețe de acasă, online, a scos la iveală mai multe lipsuri atât ale sistemului, cât și nevoile copiilor.
În timp ce mulți elevi invață de pe tabletă sau telefon sunt și foarte mulți copii care nu mai au acces la educație în această perioadă.
Pentru a le întinde o mână de ajutor copiiilor din familiile sărace din Caracal, preotul Doru Iagăru a inițiat o nouă campanie umanitară.
Acesta și-a propus să strângă tablete și telefoane pentru copiii nevoiași, pentru că și ei au dreptul la educație.
‘’Ideea a plecat de la o clasă de la Liceul ‘Ionița Asan’, unde din 25 de copii doar 3 dețin telefon, iar doamna învățătoare mi-a cerut ajutorul. Așa am început să identificăm și alți copii aflați în aceeași situație”, a spus preotul Iagăru.
Așa a luat naștere o campanie ce își propune să strângă tablete și telefoane pentru cât mai mulți copiii nevoiași.
„Ai un laptop sau o tabletă pe care nu o foloseşti? Donează-le! Nu toţi copiii pot învăţa în izolare; nu dispun de resursele necesare, nu dispun de aparatura IT (laptopuri sau tablete) pentru a-şi continua parcursul educaţional!
Şi ei au dreptul la educaţie.Fiţi solidari cu ei!”, se arată în anunțul campaniei umanitare.
Până în acest moment, preotul a primit promisiunea unei femei de afaceri din Caracal, care va dona câteva tablete și telefoane pentru elevi.
Dar numărul copiiilor care nu dispun de resursele necesare este destul de mare.
Potrivit datelor furnizate de ISJ Olt, în județ, 90% dintre elevi participă la cursurile online.