ȘCOLILE SE PREGĂTESC PENTRU ÎNTOARECEREA ELEVILOR ÎN BĂNCI

0
1417

În școlile din Olt au început pregătirile pentru întoarcerea elevilor de a VIII-a și a XII-a la școală.
La Colegiul Național ‘Ion Minulescu’ una dintre cele mai mari școli din județ, unde învață mii de elevi au început pregătirile.
În școală se vor lua măsuri drastic de distanțare a elevilor dar și de igienizare.
„Vom achiziționa un tunel de dezinfecție, avem mănusi și măști de protecție, avem și dezinfectanți. Vom crea două culoare unul pentru intrare, altul pentru ieșire, astfel încât să fie respectată distanțarea dintre elevi. Pentru susținerea examenelor avem pregătite 30 de clase cu camera video astfel încât să se păstreze distanțarea socială”, a declarat Carol Kovacs, director CN ‘Ion Minulescu’ Slatina.
La CN ‘Minulescu’ peste 100 de elevi vor susține Evaluarea Națională, iar cei care finalizează studiile liceale sunt peste 270, la care se adaugă cei din anii trecuți. Pentru aceștia din urmă, conducerea liceului a pregătit 29 de clase.
Toți acești elevi urmează să se întoarcă în clase pe 2 iunie când încep pregătirile pentru examenele finale.
„Copiii care au probleme de sănătate sau stau în casă cu bunicii au opțiunea de a nu se prezenta le pregătirile ce încep pe 2 iunie. Acest lucru se face cu acordul părinților, urmând ca aceștia să ne anunțe”, a completat Kovacs.
În această perioadă pregătiri se fac și la CN ‘Radu Greceanu’ unde urmează să susțină examenele finale peste 200 de elevi din anii terminali.
„Igienizăm toate clasele, iar acum montăm camera video în clase pentru că avem nevoie de 25 de săli unde urmează să intre câte 10 elevi în clasă, pentru a fi respectată distanțarea sociala. Am asigurat culoar de intrare și ieșire și vom asigura măști pentru copii”, a spus Geanina Pârvu, director CN ‘Radu Greceanu’.
Momentan, în această perioadă, continuă cursurile on line în toate unitățile de învățământ.
Potrivit datelor furnizate de ISJ Olt, anul acesta avem 3535 de elevi care vor susține Evaluarea Națională, iar 3522 vor finaliza liceul cu examenul de Bacalaureat. Acestora li se adaugă cei din anii trecuți.
Examenul de Evaluare Naţională începe pe data 15 iunie şi bacalaureatul pe 22 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here