Aur, bronz și un loc în top pentru sportivele Slatinei la Cupa României

0
4

Trei tinere sportive din Slatina au obținut rezultate foarte bune la Cupa României de Biatlon și Triatlon Modern, desfășurată în weekend la Focșani. Natalia Oprea, Eva Curuia și Sara Barbu, sportive ale CSM Slatina, au concurat la categoriile lor de vârstă și au reușit să se remarce în competiția națională.

Cea mai bună performanță îi aparține Nataliei Oprea, care a câștigat locul I la categoria U13. La categoria U11, Eva Curuia a încheiat competiția pe locul III, în timp ce Sara Barbu s-a clasat pe locul VIII la U13.

Rezultatele vin după o perioadă de pregătire intensă și confirmă evoluția tinerelor sportive în competițiile de nivel național.

„În spatele unei medalii sunt multe ore de antrenament, emoții, oboseală și dorința de a deveni mai bun cu fiecare competiție. Iar când munca este făcută cu pasiune, vin și rezultatele”, transmite Primăria Municipiului Slatina.

Municipalitatea a pus accent și pe determinarea celor trei sportive, considerând că performanța nu se măsoară doar în medalii, ci și în seriozitatea și curajul cu care acestea se pregătesc pentru fiecare competiție.

„Dincolo de locurile din clasament, ne bucură curajul acestor fete, seriozitatea cu care se pregătesc și dorința lor de a merge tot mai departe”, se arată în mesajul transmis de Primăria Municipiului Slatina.

Natalia Oprea, Eva Curuia și Sara Barbu au fost felicitate pentru rezultatele obținute, iar mesajul municipalității a fost îndreptat și către antrenorii care le pregătesc.

„Felicitări, Natalia, Eva și Sara! Continuați să creșteți frumos, să aveți încredere în voi și să purtați numele Slatinei cu aceeași bucurie și determinare! Felicitări și antrenorilor care le sunt alături și care transformă, zi după zi, talentul în performanță!”, transmite Primăria Municipiului Slatina.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.