CSM Slatina va fi reprezentat de șapte sportivi la competițiile de karate organizate la Cairo, în Egipt. Rebeca Ștefania Tănase, Erika Elena Rada, Iris Truşcă, Ionuț Cristian Rada, Sofia Elena Truşcă, Eva Maria Nedelcu și David Robert Andrii se pregătesc pentru una dintre cele mai importante provocări ale carierei lor sportive, sub îndrumarea antrenorului Alin Andrii.
Calificarea la competiția internațională vine după numeroase ore de antrenament, disciplină și muncă, sportivii urmărind să își depășească limitele și să reprezinte cu mândrie clubul slătinean.
„În spatele fiecărui sportiv care urcă pe podium se află ore întregi de muncă, disciplină, sacrificii și dorința de a deveni mai bun. Pentru sportivii noștri, fiecare antrenament este un pas înainte, iar următoarea provocare se numește Campionatul Mondial!”, au transmis reprezentanții CSM Slatina.
Un rol important în pregătirea tinerilor karateka îl are antrenorul Alin Andrii, care îi îndrumă și îi motivează în drumul spre competiție. Pregătirea urmărește atât dezvoltarea abilităților sportive, cât și consolidarea încrederii și a capacității de a face față presiunii unei întreceri de nivel internațional.
„În spatele fiecărui progres se află o echipă care crește împreună, cu încredere, răbdare și multă muncă”, au mai precizat reprezentanții clubului.
Cei șapte sportivi fac parte din grupul de karateka ai CSM Slatina calificați pentru competițiile de la Cairo, clubul anunțând că și alți sportivi vor fi prezentați în perioada următoare.
„Le dorim mult succes tuturor! Să aibă parte de o pregătire cât mai bună, încredere în propriile forțe și curajul de a lupta pentru fiecare obiectiv. Suntem mândri de munca lor și le ținem pumnii pentru provocările care îi așteaptă!”, este mesajul transmis de clubul slătinean.
Participarea la competițiile din Egipt reprezintă o nouă oportunitate pentru sportivii CSM Slatina de a-și demonstra valoarea și de a duce numele clubului și al municipiului Slatina pe scena internațională.
Redactor: Roxana Mihalache



