Alergiile sunt frecvente, dar există o formă extremă care nu se rezumă la câteva erupții cutanate sau un strănut. Se numește ȘOC ANAFILACTIC și este o reacție alergică severă, generalizată, care afectează întregul organism și poate bloca respirația într-un timp record.
Cum recunoști un ȘOC ANAFILACTIC? (Semnele care ucid):
Reacția apare rapid (de la câteva secunde la câteva minute) după contactul cu alergenul (înțepătură de albină/viespe, un aliment precum nucile sau arahidele, ori un medicament). Urmărește aceste semne:
- Sufocarea (Edemul Glotic): Senzația de nod în gât, voce răgușită apărută brusc, dificultate uriașă la înghițire și respirație șuierătoare (stridor). Este semnul că gâtul se umflă pe interior și blochează aerul.
- Umflarea vizibilă (Angioedem): Buzele, limba, pleoapele și fața încep să se umfle rapid, iar pe corp apar pete roșii, mari și intense (urticarie) care mănâncă groaznic.
- Prăbușirea tensiunii: Pacientul devine brusc palid, acoperit de transpirații reci, are amețeli puternice, pulsul devine foarte rapid, iar în final își pierde cunoștința (leșină) din cauza prăbușirii circulației sângelui.
Singurul medicament salvator: ADRENALINA
În șocul anafilactic, antihistaminicele (pastilele de alergie) sau cortizonul acționează mult prea încet. Singurul medicament care oprește imediat această furtună alergică și redeschide căile respiratorii este Adrenalina. Persoanele care se știu cu alergii severe poartă mereu cu ele un stilou auto-injector (de tip Epipen).
Ce trebuie să faci în mod concret:
- Sunați IMEDIAT la 112: Puteți specifica operatorului: „Suspectez un șoc anafilactic, pacientul are dificultăți de respirație!”. Această informație este foarte importantă în managementul cazului.
- Folosește auto-injectorul cu Adrenalină (dacă există): Dacă victima are stiloul la ea, injectează-i imediat în partea exterioară a coapsei (se poate face și prin haine). Ține stiloul apăsat timp de 3-5 secunde.
- Poziția corectă: Dacă pacientul respiră greu dar e conștient, ajută-l să stea în șezut. Dacă este amețit sau palid (tensiune prăbușită), întinde-l pe spate și ridică-i picioarele mai sus decât capul pentru a ajuta sângele să ajungă la creier. Dacă își pierde cunoștința dar respiră, așază-l în poziția laterală de siguranță.
GREȘELI critice de evitat:
– NU încercați să îi dați pastile pe gură dacă gâtul este umflat sau dacă este semiconștient, deoarece se poate sufoca!
-NU ignorați o înțepătură de insectă dacă observați că umflătura se extinde dincolo de locul înțepăturii și începe să apară o stare de slăbiciune sau sufocare.
Șocul anafilactic este o urgență absolută unde nu avem timp de pierdut cu remedii băbești sau așteptări. Recunoașterea rapidă a sufocării și a umflării feței, urmată de apelul la 112 și administrarea adrenalinei, reprezintă linia dintre viață și moarte.
Fiți vigilenți!
Redactor: Geanina Lupu




