Alexandru Rogobete: „Siguranța pacienților este prioritatea noastră.”

0
9

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății:

Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență nu ne permitem sincope în aprovizionarea cu medicamente și materiale sanitare critice.

„Am transmis către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală.

Am avut, de asemenea, o întâlnire cu președintele Agenției Naționale a Medicamentului, pentru a analiza situația și a identifica soluțiile necesare.

Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme, ce resurse sunt disponibile și unde trebuie să intervenim.

Centralizăm toate aceste informații cu două obiective clare:

  • Să identificăm nevoile reale ale fiecărei Unități de Primiri Urgențe și să intervenim acolo unde există riscul unor discontinuități imediate.
  • Să putem redistribui rapid resurse între unitățile sanitare, în cazul unei urgențe majore care depășește capacitatea stocurilor existente într-un anumit spital.

În paralel, lucrăm la reașezarea alocărilor bugetare pentru Unitățile de Primiri Urgențe, serviciile de ambulanță și programele naționale de sănătate.

Obiectivul meu este clar: pacienții nu trebuie să suporte consecințele unor blocaje financiare sau administrative.

Până la rectificarea bugetară, folosim toate mecanismele legale și resursele disponibile pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale.

Fac un apel la calm și încredere, atât către pacienți, cât și către întreg personalul medical.

Monitorizăm situația, suntem în dialog permanent cu unitățile sanitare și intervenim acolo unde este necesar.

Nu ascundem problemele. Le identificăm, le asumăm și căutăm soluții concrete. Cu responsabilitate, echilibru și dialog.”

Redactor: Lupu Geanina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.