Dezbatere publică privind Programul Rabla pentru persoane fizice

0
8

MMAP a organizat ieri, la sediul instituției și online, dezbaterea publică privind proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Ghidului de finanțare a Programului Rabla destinat persoanelor fizice.

Întâlnirea a fost moderată de secretarul de stat Raul Pop. La dezbatere au participat Aura Anca Roxana Cristea, director general al AFM, Tudor Roșca – director cabinet ministru, reprezentanți ai:

  • industriei auto și ai principalilor producători și importatori de autovehicule;
  • asociațiilor profesionale din sectorul auto și leasing operațional;
  • instituțiilor publice și autorităților cu atribuții în domeniul investițiilor și digitalizării;
  • mediului de afaceri, sectorului financiar și companiilor de consultanță;
  • organizațiilor neguvernamentale, mass-media și beneficiarilor persoane fizice.

Principalele teme abordate au vizat:

  • lansarea cât mai rapidă a Programului Rabla și creșterea predictibilității acestuia;
  • simplificarea procedurilor administrative și reducerea termenelor de procesare;
  • clarificarea unor prevederi privind eligibilitatea vehiculelor și documentația necesară;
  • eficientizarea procesului de decontare pentru producătorii validați;
  • criteriile privind originea vehiculelor eligibile și impactul acestora asupra pieței;
  • nivelul stimulentelor financiare pentru vehiculele cu emisii reduse și pentru cele 100% electrice;
  • măsuri care să încurajeze scoaterea din circulație a autovehiculelor vechi utilizate efectiv;
  • creșterea transparenței și îmbunătățirea comunicării cu beneficiarii și producătorii validați.

Participanții au prezentat propuneri, observații și exemple de bune practici din alte state, subliniind necesitatea unui program eficient, predictibil și adaptat realităților actuale ale pieței auto și obiectivelor de mediu.

Toate propunerile formulate în cadrul dezbaterii și cele primite pe mail vor fi analizate în procesul de definitivare a actului normativ.

Proiectul este disponibil in link.

https://mmediu.ro/transparenta/proiecte-acte-normative/proiectul-de-ordin-al-ministrului-mediului-apelor-si-padurilor-pentru-modificarea-si-completarea-ghidului-de-finantare-a-programului-privind-reducerea-emisiilor-de-gaze-cu-efect-de-sera-in-transportu/?fbclid=IwY2xjawSobWVleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFJMm1FdjVtNVo1cTZlSU9nc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHuXDSx_UgTMSJnQLNDhmWlJJxkrrdhHZCT4DU9DQyFG7oZ16OkR8F8A81hVK_aem_OebzATxudkBrCvBomZFS2g

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.