Barbat din Teslui, Olt, si-a injunghiat sotia

0
194

La data de 31 martie 2024, în jurul orei 20:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi înjunghiat soția într-o locuință din comuna Teslui, iar aceasta se află inconștientă.

La fața locului, s-a deplasat o echipa complexă de cercetare din cadrul Serviciului Investigații Criminale Olt și Serviciului Criminalistic Olt pentru a efectua cercetarea la fața locului sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 31 martie 2024, un bărbat, în vârstă de 68 de ani, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict intrafamilial, i-ar fi aplicat soției sale mai multe lovituri cu un lemn în zona capului și ar fi înjunghiat-o cu un obiect ascuțit-tăietor în zona toraco-pectorală.

În urma evenimentului, femeia a decedat, iar trupul acesteia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore față de bărbatul de 68 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentat Tribunalului Olt, cu propuneri legale, în cursul zilei de 1 aprilie 2024.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here