PNL OLT CAUTĂ CANDIDAȚI PENTRU TREI PRIMĂRII DE ORAȘE

0
1225

În plină migrație electorală, PNL Olt încearcă să găsească candidați, dar și echipe pentru aceștia, în mai multe localități.

După ce mai mulți primari, unii împreună cu toată Organizația Locală, au trecut la PSD, președintele PNL Olt, Gigel Știrbu caută să refacă efectivele de partid.

Potrivit unor surse, situația nu e roz deloc, în acest moment, PNL Olt nu are candidat pentru trei orașe, Caracal, Piatra Olt și Potcoava.

Zilele acestea, în Caracal, se face un sondaj pentru a vedea dacă președintele Organizației, Luminița Popescu, are șanse să îl învingă pe Ion Doldurea, candidatul social-democraților, și actualul primar.

Conforma informațiilor Ptv Oltenia, printre numele aflate în sondajul liberalilor se numără și cel al lui Eduard Ciocăzanu. Acesta a mai fost primar, între 2012 – 2016, când a candidat de la PSD. În 2015, a fost exclus din PSD și la alegerile din 2016 a candidat din partea liberalilor, când a pierdut în fața social -democratului Liviu Radu. De atunci, Eduard Ciocăzanu nu a mai deținut funcții politice.

Contactat, Eduard Ciocăzanu, a declarat pentru Ptv Oltenia că nu îl interesează  alegerile și că din 2016 nu mai este membru al niciunui partid.

Nu candidez de la nici un partid. Nu știu dacă sunt în sondaje, am fost în aceste sondaje băgat și acum patru ani, dar eu nu am nici o treabă. Am fost contactat de mai multe partide, USR, AUR, dar răspunsul meu este același. Eu nu mai fac politică din 2016, nu mai sunt înscris în nici un partid. Ei pot să mă treacă în sondaje, dar eu nu candidez’, a declarat Ciocăzanu.

Situația de la Caracal se repetă și la Piatra Olt și Potcoava. Nici aici PNL nu are candidați. Cât despre celelalte orașe, la Corabia candidat este Cătălin Neacșu. Acesta are o misiune grea, aceea de a ‘lupta’ și împotriva foștilor colegi. Organizația liberală de pe malul Dunării a trecut la PSD în frunte cu Sorin Ciucu.

La Balș, fostul primar Mădălin Teodosescu își dorește să revină în fruntea administrației publice locale. Iar la Scornicești și Drăgănești Olt actualii primari, Daniel Tudor, respectiv Marian Tudorică vor candida fiecare pentru al doilea mandat.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here