Un tânăr din Mihăești a omorât în bătaie un bărbat din capitală

0
1299

La începutul săptămânii, pe albia pârâului „Călmăţui” din comuna olteană Mihăești a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 57 de ani, din București.

În urma cercetărilor s-a stabilit că acesta fusese omorât în bătaie, iar principalul suspect fiind un tânăr de 22 de ani din comună.

Potrivit procurorilor, s-a stabilit că în noaptea de 23/24.10.2023, tânărul însoţit de prietena sa, în vârstă de 19 ani, s-au deplasat cu trenul din direcţia Bucureşti-Roşiori de Vede, ocazie cu care au întâlnit victima N.G.

Cei trei au coborât în gara CFR Roşiori de Vede, de unde au luat un taxi ce i-a tranportat până la domiciliul autorului, din comun Mihăeşti, judeţul Olt.

Acolo, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, întrucât victima i-a făcut avansuri sexuale prietenei autorului, între cei doi s-a iscat un conflict fizic, împrejurare în care autorul i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi cu o cheie tubulară metalică în zona feţei şi a toracelui, provocându-i leziuni, respectiv fracturi costale, de stern şi rupturi de organe interne, ce au condus la decesul victimei.

În continuare, autorul L.A.I. a târât cadavrul de la locuinţă pe un câmp din imediata apropiere, aruncându-l apoi în albia pârâului Călmăţui. Acesta și-a recunoscut fapta.

Urmarea materialului probator administrat în cauză, prin ordonanţa din data de 09.11.2023 emisă de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a dispus reţinerea inculpatului L.A.I. pentru o durată de 24 ore, începând cu ora 19:30, până la data de 10.11.2023, ora 19:30, acesta urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă’, se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt

Redactor : Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here