BĂRBAT AFLAT SUB MĂSURA ARESTULUI LA DOMICILIU, PENTRU ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE ȘI AMENINȚARE

0
14

La data de 28 septembrie 2026, Judecătoria Caracal a dispus măsura arestului la domiciliu, precum și purtarea unui dispozitiv electronic de supraveghere, față de un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Caracal, reținut de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal.

La data de 26 septembrie 2026, în jurul orei 17:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați de o femeie de 49 de ani, din municipiul Caracal, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu concubinul său, fostul soț al acesteia, un bărbat de 59 de ani, s-ar fi deplasat la locuința sa, încălcând astfel măsurile dispuse printr-un ordin de protecție.

Totodată, femeia a sesizat faptul că bărbatul ar fi adresat amenințări atât acesteia, cât și concubinului său. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție și amenințare, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale.

În urma administrării probatoriului, la data de 27 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 59 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Olt. La data de 28 septembrie 2026, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Caracal, care a dispus față de acesta măsura arestului la domiciliu și purtarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție. Reamintim faptul că încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție constituie infracțiune. Polițiștii acordă o atenție deosebită cazurilor de violență domestică și intervin cu promptitudine atunci când sunt sesizați cu privire la existența unui risc pentru siguranța unei persoane.

Persoanele care se află într-o situație de pericol sunt încurajate să solicite sprijinul polițiștilor și să apeleze numărul unic de urgență 112 atunci când viața, integritatea fizică sau libertatea le sunt puse în pericol.

Redactor: Lupu Geanina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.