DGASPC caută asistenți maternali în Vulturești, Teslui, Spineni, Colonești și Bărăști

0
278

Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Olt este partener în cadrul Proiectului „Team-Up – Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”. Scopul proiectului îl constituie creșterea calității sistemului de asistență socială și a numărului de asistenți maternali la nivelul comunității. În fiecare an, DGASPC Olt trebuie să angajeze un anumit număr de asistenți maternali.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Olt, Ioana Ciobanu: ’’începând cu 1 ianuarie 2023 și până în prezent au fost depuse la sediul DGASPC Olt un număr de 23 cereri de evaluare  de către persoane cu domiciliul în județul Olt care doresc să devină asistenți maternali profesioniști, 5 cereri fiind evaluate favorabil, 5 cereri sunt în curs de evaluare, iar 13 cereri au fost respinse. De la începutul anului și până în prezent au fost angajați 8 asistenți maternali preofesioniști’’

Pentru a continua proiectul DGASPC Olt caută asistenți maternali în Vulturești, Teslui, Spineni, Colonești și Bărăști.

În cursul acestei luni, DGASPC Olt a informat 5 primării din județul Olt cu privire la continuarea procesului de angajare de noi asistenți maternali profesioniști, solicitând sprijinul acestora   pentru distribuirea de afișe și  flyere, în acest sens promovând Proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, a competat Ciobanu.

Anul trecut au fost angajați 10 asistenți maternali   profesioniști   iar cei care doresc să  devină ‘părinți’ pot lua legătura prin fax la nr. 0249412692, telefon nr. 0372-713562, 563, 564, 565, 0349-408182–  (interior 51),  e-mail:  office@dgaspc-olt.ro  cu  Serviciul Management de Caz  pentru Copil, pentru informații privind procedura de obținere a atestatului de asistent maternal profesionist

sau să acceseze site-ul www.dgaspc-olt.ro.

Proiectul „TEAM-UP:Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020  si are o valoare de 2.657.162.612,32 lei.

Redactor: Georgeta Trusca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here