Apel umanitar! Un polițist de 33 de ani are nevoie de noi!

0
2016

De mic și-a dorit să lupte cu infractorii, dar de ani buni luptă și cu o boală necruțătoare. Ionuţ Daniel Firescu are 33 de ani și este fiu, soț si tată pentru două fetițe. El este şef al Postului de Poliţie Dăneasa iar de doi ani de zile duce cea mai cruntă luptă a sa. Acesta a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer.

In urmă cu doi ani au apărut primele probleme medicale iar diagnosticul a fost de sarcom, un tip rar de cancer, care apare de obicei în oase. În ultimele 12 luni, Ionuţ Daniel a urmat un tratament în Turcia. A efectuat sedinţe de radioterapie şi chimioterapie la Clinica Sf. Nectarie, din Craiova, iar în aceste zile medicii i-au recomandat ca ultim tratament alternativ, până la remisia bolii, TAZVERIK, ale cărui costuri lunare se ridică la 30.000 de euro.

Bugetul familiei nu poate suporta costurile pentru noul tratament, de aceea tânărul de 33 de ani are nevoie de ajutor.

Mama sa a cerut ajutor pe rețelele de socializare, iar mesajul său a fost distribuit de mai multe persoane.

“Vă implor ajutati-ne! Ajutati un tânăr de 33 de ani din Olt, Firescu Ionuț-Daniel, un bun și apreciat politist, tată a doua minuni de fetite care vrea să trăiască. Ieri am aflat că după un an de chin și suferință, după 15 ședințe de radioterapie și după cele 2 ture maxime de chimioterapie de 12 ședințe, care l-au secat fizic și psihic, s-au epuizat toate resursele acestui greu caz, rămânâd ca singura alternativă tratamentul țintit până la remisia bolii, flaconul lunar de TAZVERIK, tratament pe care nu ni-l putem permite. Vă rugăm să distribuiți mesajul nostru către fundații de ajutor umanitar pentru a salva și dărui sănătatea unicului meu fiu care nu cere nimic altceva decât șansa de a trăi. In speranța că există minuni și imposibilul poate deveni posibil, vă multumesc din suflet!”, se arată în mesajul postat de Mariana Roșu, mama lui Ionuț și secretară a Școlii “Eugen Ionescu” din Slatina

Cei care vor să-i întindă o mână de ajutor o pot face donând în contul Fundaţiei pentru Tratament Oncologic „Everything for life” RO88CARP029000751770RO02 sau în contul personal: RO68BUCU2871037794702RON, numele titularului Firescu Ionuţ-Daniel.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here