Campania “Exchange and change a tree’s life- Fă schimb și schimbă viața unui copac’’. Cărțile au ajuns la noi cititori

0
1503

Timp de cinci săptămâni la Paltul Copiilor “Adrian Băran” în parteneriat cu Clubul Soroptimist Internațional Slatina a derulat campania “Exchange and change a tree’s life -Fă schimb și schimbă viața unui copac.” Prin această campanie s-a dat șansa copiilor să schimbe sau să doneze o carte, dar și să dea o nouă viață unui copac.

Prin acest proiect, organizatorii au urmărit să incurajeze cititul și să demonstreze copiilor că o carte, indiferent prin câte „mâini” trece, ascunde aceleași „comori”. Mai mult, o cartea îngrijită și citită este un copac salvat.

Pe parcursul campaniei au fost donate 150 de căriți. Astăzi 80 dintre ele au ajuns la copiii de la Școala nr.1 din Slatina, iar restul vor fi dăruite copiiilor din centrele DGASPC Olt. Totodată, copiii au putut participa la o serie de activități organizate la Palatul Copiilor.

“Astăzi am desfășurat o serie de activități cu cei mici. Pentru început și-au alesc o carte pentru biblioteca clasei. Apoi, pe covor am împărtășit dorințele și visele, pe care le-am așternut pe hârtie. Copiii au participat la jocuri ingenioase, au ghicit interiorul cărții doar privind coperta, au mimat un personaj sau au ghicit anagrame. Activitățile s-au incheiat cu un joc plin de mișcare și muzică, freeze- mișcă-te și îngheață”, a declarat Roxana Petrache, coordonatorul Campaniei.

Activitățile au fost pe placul oaspeților.

„O activitate educativă minunată! Mulțumim pentru cărți, le vom păstra în bibliotecă clasei noastre cu respect, le vom citi cu mare atenție! Elevii noștri s-au simțit bine astăzi la Palatul Copiilor,iar prin cărțile și dulciurile oferite le-ați adus primăvară în suflet”, a spus Carmen Bolboașă, directorul adjunct al Școlii Nr. 1.

Campania “Exchange and change a tree’s life-Fă schimb și schimbă viața unui copac’’ s-a derușlat pentru prima dată în Slatina, iar mai multe școli au participat.

“Mi-am dorit ca această activitate să aducă bucurie în casele copiilor unde poate nu există nici măcar o carte din cauza condițiilor de trai.Am inițiat și desfășurat acest proiect din dorința de a oferi bucuria lecturii și celor mai puțin avantajați material. Eu îmi doresc ca toți copiii să cunoască plăcerea lecturii și comorile ascunse in cărți.Cititul este singurul drept pe care nimeni nu ni-l poate lua și trebuie să ne folosim de acest privilegiu.Pe această cale vreau să mulțumesc tuturor copiilor ce au reușit să ne ofere din puținul lor și să facă posibilă această activitate. Primii invitați la această activitate sunt copiii de la Școala nr.1,copii buni și talentați pe care i-am cunoscut cu ocazia altei activități și în urma căreia mi-au rămas în suflet.Pentru inceput, copiii vor fi îndrumați spre a-și alege o carte din cele expuse. După acest prim pas,vor fi invitați să se facă comozi în locul special amenajat pentru desfășurarea activităților interactive.Ne-am dorit ca aceștia să plece de la noi mai bogați cu o carte,cu dorința și curiozitatea de a lectura cartea aleasă și cu impresii frumoase în urma activităților special create pentru vizita lor”, a completat profesorul Palatului Copiilor.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here