Fermierii primesc bani de la Ministerul Agriculturii. În Olt nu se vor face plăți

0
1513

Vin banii pentru culturile afectate de secetă. Pe listă nu se află și fermieri din Olt. În Ședința Guvernului din 17 noiembrie 2022 a fost aprobată o Ordonanță de urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant financiar acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică.

Prin prezentul act normativ se compensează parțial pierderile înregistrate de producătorii agricoli afectați de seceta pedologică accentuată manifestată în aproape toate regiunile agricole ale țării, pentru suprafețele agricole cultivate în toamna anului 2021.

În Olt , fermierii nu  au solicitat despăgupiri pentru calamitățile din vară, în ceea ce privește cultura înființată în toamna anului 2021. În județ au fost înregistrate pagube generate de secetă la culturile de porumb, floarea soarelui, lucernă, sorg, soia și tomate.

“Nu avem depuse cereri pentru culturile semănate în toamna anului 2021. Avem pentru culturile de prășitoare. Pentru cultura de prumb a fost declarată calamitată o suparfață de 1200 de hectare, floarea soarelui- 2.000 de hectare, tomate-17 hectare, lucernă- 5 hectare, sorg-43 hectare și soia 94de hectare ”, a declarat Mihaela Mareș, director adjunct DAJ Olt.

În urma rezultatelor centralizării efectuate de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul MADR a informațiilor cuprinse în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi, a reieșit un număr de peste 16.000 de fermieri care au fost afectați de seceta pedologică și circa 250.000 ha de culturi înființate în toamna anului 2021 care au fost calamitate în grade diferite de afectare cuprinse între 30% și 100% pe areale agricole importante la nivel național.

„Am încheiat procesul de evaluare, care a fost unul extrem de laborios din punct de vedere al constatării la fața locului și am reușit să asigurăm fondurile pentru sprijinul mult așteptat de fermierii afectați de seceta pedologică. Ne dorim ca aceste sume să îi ajute să își acopere o parte din cheltuieli și îi asigurăm că le suntem alături tot timpul, dar mai ales atunci când nevoia o cere”, a declarat ministrul Petre Daea.

Grantul financiar unitar este în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor.

Redactor : Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here