Centru comunitar la Stoenești. Investiție realizată pe bani europeni

0
1337

Servicii medicale, sociale și educaționale, toate grupate în două centre comunitare destinate comunităților vulnerabile, în scopul combaterii sărăciei și promovării incluziunii sociale. Acestea vor funcționa în Stoenești fiind vorba de finanțări din fonduri europene.

Banii necesari pentru realizarea proiectului au fost atrași de autoritățile locale din cele două comune prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, din dorința de a veni în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie de ajutor cu soluții concrete, care vizează îmbunătățirea accesibilității și calității serviciilor medicale, furnizate integrat cu cele educaționale și de asistență socială. Întrucât în comuna olteană Stoenești nu există o clădire în care să poată funcționa centrul comunitar, autoritățile locale au decis ca acesta să fie amenajat într-un ansamblu format din opt containere dotate cu sistem de încălzire și instalații sanitare, amplasate pe o platformă. Containerele vor fi amenajate și dotate corespunzător, cu mobilier, echipamente și aparatură medical, astfel încât activitatea să se poată desfășura în cele mai bune condiții. Proiectul implementat de Primăria comunei Stoenești are o valoare totală de aproximativ 507 mii de lei și o finanțare nerambursabilă de 485 de mii de lei. Totodată, a fosr acordată finanțare pentru un proiect similar in Roșia de Amaradia – Gorj.

„Cele două comune, la fel ca multe alte localități din țară, se confruntă cu problema inexistenței unor infrastructuri adecvate, care să fie destinate oferirii de servicii medicale, sociale și educaționale, absolut necesare populației. Foarte multe persoane sunt victime ale unor forme diverse de excluziune socială sau sunt expuse unui risc ridicat de excluziune, cauza principală fiind sărăcia. Din acest motiv, centrele comunitare care vor fi realizate cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, erau o necesitate și suntem convinși, atât eu, cât și domnii primari, că acestea vor contribui decisiv la incluziunea socială a celor vulnerabili”, a declarat domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia. Proiectele vor fi implementate în cadrul Axei prioritare 8, Obiectivul specific 8.1 –Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea B – Centre comunitare integrate.

Redactor:Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here