CAO – lucrări pe 12 străzi din Slatina

0
1699

Compania de Apă Olt continuă investițiile în Slatina. Potrivit reprezentanților companiei, la aceasta dată se fac lucrări pe trei străzi, pe alte 5 străzi se fac probe, iar pe alte 4 străzi lucrările au fost finalizate.

“Compania de Apă Olt desfășoară lucrări pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pe trei străzi din Municipiul Slatina, în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014-2020”, Cod SMIS 2014+133612. Compania de Apă Olt realizează aceste investiții pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor care vor fi racordați la rețeaua de apă a municipiului Slatina’’, au declarat reprezentanții CAO.

La această dată se fac lucrări de extindere a retelei de apă și canalizare pe străzile Oltului, Tudor Vladimirescu și Pitești, iar pe străzile Vintilă Vodă, Boiangiului, Armașului și Oituz lucrările au fost finalizate. De asemenea, se propie de finalizare și lucrările de pe străzile Văilor, Cuza Voda, Zambilelor, Panselelor și Nicolae Buică. Aici se fac probe după realizarea lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canal.

“Având în vedere complexitatea lucrărilor, care se întind pe toată lungimea străzilor și umiditatea mare, specifica lunilor de primăvară, disconfortul auditiv și vizual nu poate fi evitat.

În timpul desfășurării acestor lucrări executate la adâncime, întreg sistemul de alimentare cu apă din zonele respective este afectat și de aceea pot să apară, pe străzile unde se lucrează, modificări ale turbidității apei sau/și fluctuații de presiune’’, anunță reprezentanții CAO

Valoarea contractului executat în Slatina este de aproximativ 95 de milioane de lei din care, 85% reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană iar 13% constituie co-finanțare națională și 2% din Bugetul Local.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here