Florin Barbu:” Educația rămâne o prioritate a Guvernării PSD”

0
1292

Într-o perioadă în care mai multe domenii de activitate și-au arătat lipsurile, educația este în topul sistemelor cele mai afectate de pandemie.

Programul PSD pentru educație susține programe durabile pentru modernizarea învățământului superior și pentru cercetare, dezvoltare și inovare. În timpul Guvernării PSD, mediul academic a participat activ la consultările strategice care au avut loc la Ministerul Cercetării și Inovării, după ce s-au reorganizat Consiliile Consultative.

“Vocea mediului academic trebuie să fie auzită și vedem, în această perioadă grea prin care trecem, cât de importante sunt consultările cu specialiștii. De asemenea, susținerea capitalului uman în educație rămâne o prioritate a Guvernării PSD, pentru ca învățământul superior să fie de calitate, flexibil, centrat pe student și adaptat cerințelor de pe piața muncii. Propunerile PSD pentru învățământul superior vizează: creșterea fondului de burse și stabilirea valorii bursei minime astfel încât aceasta să acopere cheltuielile de cazare, masă, materiale de studii; stabilirea unei sume anuale ce poate fi acordată, sub formă de vouchere profesionale, pentru participarea la cursuri acreditate de formare profesională; scutirea de impozit pe o perioadă de 5 ani pentru start-up-urile și spin-off-urile inițiate de studenți sau cadre didactice sub 40 de ani’’, a declarat Florin Barbu, candidat la Camera Deputaților la PSD Olt.

În timpul Guvernării PSD, salariile profesorilor universitari s-au majorat, în medie, cu 57%. Lucru ce ca continua și în următorii ani, potrivit candidatului PSD Olt, Florin Barbu.

“Vom continua, pentru că, în Programul de Guvernare, sunt prevăzute noi creșteri salariale care să ofere siguranță cadrelor didactice și să îi încurajeze pe absolvenți să rămână în mediul universitar, unde este nevoie de cunoștințele și viziunea lor’’, a subliniat Barbu.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.