Dispensarul din Brastavățu, refăcut pe bani europeni

0
2156

Refacerea sistemului medical din Brastavățu continuă. Anul trecut clădirea în care funcționeaza atât Centrul de permanență cât și cabinetele medicale ale medicilor de familie a fost reabilitată parțial. Atunci a fost refacut in totalitate acoperișul.
De 14 ani, brastavicenii beneficiază de serviciile medicale a 6 medici și 6 asistenti medicali. Anul trecut, Centrul de permananța e primit în dotare și o ambulanță cu tot ce este necesar pentru o interventie medicala, dar investițiile continuă.
Săptămâna aceasta, edilul Constantin Cici Oprea a semnat un contract de finanțare cu ADR S-V Oltenia pentru un proiect ce implica reabilitarea în intregime a clădirii, dar și dotarea acesteia cu aparatură medicală.
“Accesarea acestei finanțări reprezintă pentru noi o mare realizare. Reabilitarea în totalitate a dispensarului era necesară. Oamenii au nevoie de servicii medicale iar acestea se pot acorda doar in condiții normale și cu aparatura necesară. Am semnat contractul de finanțare a proiectului ce însemnă reabilitarea structurii clădirii, reabilitarea electrică și termică, cu tot ce implică acest lucru. În proiect sunt prinse și dotările, asta înseamnă eficientizarea sistemului”, a declarat Constantin-Cici Oprea, primar Brastavățu.
Potrivit proiectului la dispensarul din localitate urmează să fie înlocuite învelitori existente, recompartimentări interioare, refacerea casei scarii, executarea unui trotuar de 1m lățime cu pante spre exterior pentru îndepărtarea apelor meteorice, rigolă care să preia apele din precipitatii, montarea de jgheaburi, parazăpezi și burlane, reabilitare termică, termoizolarea planșeului peste etaj, refacere finisaje interioare și exterioare,
-înlocuire tâmplarie existența, reabilitare și modernizare instalație termică, apa-canalizare, sanitară și electrică unde este cazul, montarea de panouri fotovoltaice și panouri solare, lucrări propuse pentru adaptarea clădirii la nevoile persoanelor cu dizabilități: rampa nouă de acces pentru persoane cu dizabilități conform legislației în vigoare, grupuri sanitare.

Proiectul are o valoarea totală de 3.506.457,18 lei, din care suma solicitata este de 3.045.849,44 lei (654.669,42 euro), iar data estimată de finalizare a lucrărilor prevăzute în proiect este 30.11.2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here