Marius Iancu: ’REPORNIM ROMÂNIA! DE LA PRIMA CHEIE’

0
1714



Mai sunt patru zile, și oficial, România iasă din starea de urgență. Chiar dacă pandemia a creat o nouă normalitate, economia trebuie relansată.
Încă de la începutul stării de urgență PSD a chemat toate partidele politice, în special partidul de guvernământ, pentru a găsi soluții pentru relansarea economiei. Din păcate, în tot acest timp nu au fost luate astfel de măsuri ce trebuiau aplicate în paralel cu cele de reducere a efectelor epidemiologice.
Deputatul de Olt, Marius Iancu a subliniat în mai multe rânduri importanța implementării unor măsuri concrete pentru relansarea economică.
„Ce a fost mai greu a trecut și acum trebuie să ne continuăm viața si să privim cu încredere spre viitor. Nu viitorul sumbru, al austerității pe care ni-l arată președintele Iohannis și Guvernul PNL, ci viitorul pe care îl putem avea, bazat pe creșterea economică din trecut și măsurile sociale și economice bune luate de PSD. Așa că, PSD oferă Guvernului PNL și lui Iohannis cheia pentru ieșirea României din criza COVID-19 – programul ”Repornim România”, care cuprinde un prim pachet de măsuri de relansare economică. Sunt măsuri pe termen scurt și mediu. Sunt măsuri șoc de susținere a economiei, pentru protejarea veniturilor românilor, pentru familiile vulnerabile și mediul de afaceri.
Sunt măsuri pe care le-am discutat cu sindicatele, patronatele, oamenii de afaceri și celelalte partide politice”, a postat deputatul pe pagina sa de socializare.

PSD a prezentat un pachet cu 28 de măsuri economice și sociale care are patru obiective fundamentale: menținerea puterii de cumpărare a populației, repornirea economiei, protejarea locurilor de muncă și stimuli economici.
Scopul acestui program este ca activitatea economică pentru sectoarele cele mai afectate de criza COVID, să repornească imediat.
Aceste sectoare reprezintă peste 45 de miliarde de euro în economie.
Vorbim de 20% din PIB și 1 million de locuri de muncă din sănătate, turism, HORECA, agricultură, industria auto sau electrocasnice.
Programul poate fi finanțat 50% din fonduri interne și 50% din fonduri europene și va costa mai puțin de 8% din PIB, mult mai puțin decât ceea ce alocă alte state europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here