Ion Anuța: „La această oră putem vorbi de culturi ca la carte”

0
1326

Dacă legumicultorii sunt afectați în acestă perioadă de pandemia de SARS-CoV2, nici pe fermierii ce au culturi în câmp nu îi așteaptă vremuri bune. Specialiștii anunță că în zona de S-E a țării, fermierii sunt foarte afectați de seceta care a lovit culturile agricole.

Seceta pedologică este ridicată, în acest moment gradul de umiditate din sol este scăzut. Lucru ce va afecta mai multe culturi. Oltul, până în prezent a fost ferit, datorită precipitațiilor ce au căzut în prima lună a primăverii.

„Iarna fără zapadă și lipsa ploilor au văduvit pământul de orice urmă de rezervă de apă, ducând la apariția fenomenului de secetă excesivă, lucru care la noi în județul Olt nu se întamplă la aceasta oră. Chiar dacă și noi am avut o iarna fără zăpadă, totuși în cursul lunii martie la nivelul județului Olt au căzut precipitații în cantități de 60-80 l/mp, precipitații care au ajutat cerealele semănate în toamna anului 2019, să se dezvolte normal. Astfel că, la această oră putem vorbi de culturi ca la carte. De asemenea precipitațiile căzute în ultima perioada au făcut ca solul să se lucreze în condiții aproape optime, pentru pregătirea patului germinativ al culturilor semănate în primăvară”, a declarat Ion Anuța, director adjnunct DAJ Olt.

În acest moment, lucrările de primăvară sunt în plin, fermierii lucrând în câmp în condiții împuse atât de vereme, cât și de pandemie.

„La această oră putem raporta încheiatul semănatului la mazăre și ovaz, iar la culturile de floarea-soarelui și porumb lucrarea de semanat este în plină desfășurare. Din suprafața totală, de floarea-soarelui de 100.000 ha previzionată a se semăna la nivelul județului Olt, până la această dată s-au semanat 54.100 ha, iar la porumb din 90.000 ha s-au semănat 24.356 ha”, a completat directorul adjunct al DAJ Olt.

Datorită investițiilor făcute în ultimii ani, în agricultură, în special în refacerea sitemelor de irigație, în prezent, pentru fermierii olteni există o salvare în caz de secetă.

„La rezerva de apă pe care o avem în sol la această data porumbul și floarea-soarelui au răgaz să se dezvolte și să reziste în condițiile actuale circa o lună pentru că dureaza aproximativ 2 săptămâni să răsară și încă 2-3 săptămâni până la faza de 5-6 frunze, pănă când nu au un consum foarte mare de apa. În condițiile în care seceta se va instala și la nivelul județului Olt, va pot spune ca Filiala Olt a ANIF este pregatită să furnizeze apa pentru 100.000 ha, până la această oră fiind contractată a OUAI-urile din Olt o suprafață de 53.000 ha”, a conchis Anuța.

Redactor: Georgeta Trusca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here