Apel către managerii de spitale

0
1071

Ca urmare a sesizărilor cu privire la restricționarea concediilor în condițiile instituirii stării de urgență pe teritoriul României, Sindicatul Promedica face un apel catre managerii spitalelor cu rugamintea de a analiza obiectiv situația fiecărui angajat care se află în posesia documentelor medicale ce atestă afecțiuni cronice severe de sănătate.

„Vă rugăm să aveți în vedere acele situații în care diagnosticul dovedit prin acte medicale plasează medicii în situații de vulnerabilitate, în contextul posibilei contaminări cu COVID-19 și să asigurați, la cererea acestora, echipamente necesare și posibilitate de protejare, inclusiv prin acordarea concediului medical și retragerea din zona de contact direct cu pacienții. Atragem atenția că orice măsură instituită în unitatea dumneavoastră sanitară trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit, acela de a reduce contaminarea și de a oferi tratament adecvat și protecție oricărui pacient, dar și angajaților dumneavoastră, evitând expunerea acestora fără a face distincție între angajații sănătoși și cei care suferă de boli cronice, a căror viață poate fi pusă în pericol.”

Dreptul la viață este mai presus de orice un deziderat comun și nu se regăsește în categoria drepturilor al căror exercițiu a fost restrâns prin măsurile instituite ca urmare a decretării stării de urgență (libera circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor;dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică- art.2 Decret prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României). Președinte al Sindicatului Medicilor Promedica, Dr. Eleodor Cârstoiu, a solicitat managerilor : „protejați viața angajaților dumneavoastră care se regăsesc vulnerabili în această perioadă și acordați-le șansa de a munci în condițiile date fără a fi supuși unor riscuri letale!”

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here