Oceanul a atins, pe 22 august 2026, o temperatură medie zilnică a suprafeței de 21,1 °C în regiunile situate între 60° latitudine sudică și 60° latitudine nordică – cea mai ridicată valoare din setul de date Copernicus Climate Change Service, care începe în 1979. Recordul anterior, de 21,09 °C, fusese înregistrat în martie 2024. Noua valoare apare pe fondul dezvoltării unui episod El Niño în Pacificul tropical.
Momentul contează. Temperatura medie a suprafeței oceanelor atinge, de regulă, maximul anual în martie–aprilie. De această dată, valoarea maximă a fost înregistrată în august.
Oceanele acumulează cea mai mare parte a excesului de căldură din sistemul climatic. O suprafață oceanică mai caldă intensifică valurile de căldură marină, modifică ecosistemele și poate amplifica fenomenele meteorologice extreme.
Sistemul climatic operează, treptat, într-un regim diferit de cel al deceniilor anterioare.
În același interval, pe 4 august 2026, o secțiune de aproximativ 76 km² din limba plutitoare a ghețarului Petermann din nord-vestul Groenlandei s-a desprins în Oceanul Arctic. Evenimentul, documentat de sateliții Copernicus Sentinel-1, reprezintă cea mai mare pierdere de gheață plutitoare a acestui ghețar din 2012 și cel mai important calving observat în Arctica din 2020. Suprafața este comparabilă cu cea a Manhattanului, iar grosimea poate atinge circa 150 de metri.
Cele două observații duc către aceeași întrebare: ce se întâmplă când oceanele se încălzesc, calotele de gheață pierd masă și circulația oceanică este supusă unor presiuni crescute?
Un studiu publicat recent în Nature Climate Change arată că stabilitatea circulației meridionale a Atlanticului (#AMOC) depinde atât de amplitudinea încălzirii globale, cât și de viteza cu care aceasta se produce. O încălzire rapidă poate împinge sistemul către un punct critic la temperaturi mai scăzute decât o încălzire lentă.
Și în România, cercetarea oferă o perspectivă de valoare internațională asupra acestor transformări. La Institutul de Speologie „Emil Racoviță” (Academia Română), primul institut universitar de speologie din lume, cercetători precum Silviu Constantin și Virgil Drăgușin reconstituie, din stalagmitele peșterilor din Carpați, evoluția climei nord-atlantice de acum mii și zeci de mii de ani.
Înregistrarea climatică din Peștera Cloșani oferă informații despre schimbările climatice și dinamica circulației atmosferice din trecutul Europei de Est și al regiunii nord-atlantice. Astfel de arhive naturale permit cercetătorilor să urmărească modul în care sistemul climatic a răspuns, în trecut, la schimbări majore și oferă un termen de comparație pentru ceea ce observăm astăzi.
Datele satelitare, măsurătorile oceanice și arhivele naturale spun aceeași poveste din perspective diferite: planeta se află într-o transformare climatică ale cărei efecte se acumulează în timp.
Observarea atentă, cercetarea continuă și deciziile fundamentate pe dovezi rămân instrumentele esențiale. Unele dintre cele mai importante schimbări ale planetei se construiesc treptat, până când un nou record devine, pur și simplu, știrea zilei precedente.
Surse: Copernicus Climate Change Service (C3S) • European Space Agency (ESA) / Copernicus Sentinel-1 • Nature Climate Change • Utrecht University.
Redactor: Geanina Lupu
