Cum se pot pregăti orașele pentru noua realitate climatică

0
10

Valurile de căldură sunt deja cel mai periculos fenomen meteorologic extrem din Europa, iar România resimte tot mai puternic efectele schimbărilor climatice.

Consiliul Consultativ Științific pentru Schimbări Climatice a publicat un articol tehnic adresat autorităților publice locale, cu recomandări concrete pentru ca orașele să fie mai bine pregătite în fața verilor tot mai fierbinți.

Câteva date care arată amploarea fenomenului:

În vara anului 2024, 63 din cele 92 de zile au fost afectate de valuri de căldură.

În lunile iulie și august s-au înregistrat peste 600 de decese suplimentare asociate temperaturilor extreme.

În 2025, episoadele severe de caniculă au început încă din luna iunie, iar în sudul și vestul țării temperaturile au depășit 40°C.

Datele climatice confirmă că verile din România devin tot mai calde:

  • temperatura medie anuală în orașele reședință de județ a depășit 12°C în perioada 2021-2024;
  • temperatura medie a verii a crescut cu 1,4-2,1°C față de perioada 1961-1990;
  • ritmul de încălzire este de aproximativ 0,4-0,6°C la fiecare deceniu.

 

Ce pot face autoritățile locale?

  • Amenajarea unor spații de răcorire accesibile populației în clădiri publice.
  • Extinderea accesului la apă potabilă în spațiul public.
  • Valorificarea lacurilor și râurilor ca zone de răcorire și recreere.
  • Adaptarea stațiilor de transport și a spațiilor publice pentru reducerea expunerii la căldură.
  • Protejarea lucrătorilor care desfășoară activități în aer liber.
  • Pe termen mediu și lung se recomandă:
  • extinderea spațiilor verzi și a coridoarelor umbrite;
  • adaptarea școlilor, spitalelor și altor clădiri publice la temperaturi extreme;
  • sisteme locale mai eficiente de avertizare și comunicare;
  • consolidarea capacității de răspuns a serviciilor medicale și de intervenție;
  • măsuri dedicate pentru protejarea persoanelor vulnerabile.

Valurile de căldură nu mai reprezintă un fenomen izolat, prin urmare adaptarea orașelor la schimbările climatice este mai mult decât necesară pentru protejarea sănătății oamenilor, reducerea riscurilor și creșterea rezilienței comunităților.

Sursa: InfoClima

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.