Idei de afaceri premiate la Liceul Economic Slatina

0
9

Elevii din învățământul profesional ai Liceului Economic „Petre S. Aurelian” din Slatina și-au prezentat planurile de afaceri în cadrul unui concurs organizat prin proiectul „Stagii inovative de instruire practică pentru incluziunea elevilor”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare.

Liceul Economic „Petre S. Aurelian” din Slatina a găzduit concursul de planuri de afaceri organizat în cadrul proiectului „Stagii inovative de instruire practică pentru incluziunea elevilor”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare.

La competiție au participat elevii din învățământul profesional înscriși în proiect, care și-au prezentat ideile de afaceri, punând în valoare creativitatea, inițiativa și spiritul antreprenorial.

„La competiție au participat elevii din învățământul profesional înscriși în proiect, care și-au prezentat planurile de afaceri, demonstrând creativitate, inițiativă și spirit antreprenorial”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.

Proiectul este implementat de Liceul Economic „Petre S. Aurelian” Slatina, în parteneriat cu Inspire Training și Inspire Fonduri, fiind cofinanțat de Uniunea Europeană.

„Felicitări tuturor elevilor pentru implicare și pentru calitatea planurilor de afaceri prezentate! Un plus de apreciere se îndreaptă către elevii câștigători, care vor fi recompensați cu premii în bani pentru performanțele lor”, au transmis organizatorii.

De asemenea, reprezentanții proiectului au adresat mulțumiri tuturor celor implicați în buna desfășurare a competiției.

„Le mulțumim membrilor comisiei de evaluare, partenerilor de proiect și tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestui eveniment”, au mai precizat aceștia.

Concursul a urmărit dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor și încurajarea inițiativei în rândul tinerilor, oferindu-le totodată oportunitatea de a-și transforma ideile de afaceri în proiecte concrete.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.