COMERŢUL INTERNAŢIONAL CU BUNURI ÎN PRIMELE 10 LUNI ALE ANULUI 2025 LA NIVELUL JUDEȚULUI OLT

0
22

Exporturile FOB (preţuri la frontiera ţării exportatoare) companiilor cu sediul social în județul Olt au fost de 1,93 miliarde euro în perioada ianuarie-octombrie 2025, în creștere cu peste 7% față de perioada similară din anul 2024 (1,8 miliarde euro).

În structura mărfurilor exportate, în primele 10 luni ale anului trecut, se disting două capitole care dețin o pondere semnificativă, astfel:

– exporturile de metale comune şi articole din acestea înregistreaza o creștere de 8,3% de la 787,4 milioane euro în 2024, la 852,7 milioane euro în 2025. De asemenea și ponderea lor în cadrul exporturilor totale crește la 44,2% în 2025. În cadrul acestui capitol se evidențiază aluminiul și articolele din aluminiu precum și articolele din fontă, din fier sau din oțel, ramuri specifice industriei metalurgice, industrie bine reprezentată în județul nostru;

– Materialele plastice, cauciucul şi articolele din acestea cu 751,2 milioane euro ocupă al doilea loc în totalul exporturilor din perioada ianuarie-octombrie 2025, cu un procent de 39,0%, inferior celui deținut în 2024.

 

La nivel de țări partenere, în privința mărfurilor exportate, Germania este țara unde exportăm cel mai mult, cu o pondere de aproape 28% în primele 10 luni din anul 2025, fiind urmată la mare distanță de Italia care deține aproximativ 11% din exporturile realizate.

Alte țări unde ajung mărfurile exportate de societățile din județul Olt sunt SUA, Polonia, Cehia și Marea Britanie. Importurile CIF (preţuri la frontiera ţării importatoare) realizate în perioada ianuarieoctombrie 2025 au fost de 1,33 miliarde euro, cu 12,3% mai mari decât cele din perioada similară a anului 2024. Țările de unde s-a importat cel mai mult sunt: Italia (23,4%), Olanda (13,9%), Germania și Turcia.

Ca și în cazul exporturilor, principalele mărfuri importate sunt Metalele comune şi articolele din acestea (475,6 milioane euro), dar și Materialele plastice, cauciucul şi articolele din acestea (250,4 milioane euro).

Soldul balanței comerciale (export/import) generat de activitățile de comerț exterior desfășurate de agenții economici din județul Olt înregistrează valori pozitive în ultimii ani, Oltul ocupând în intervalul analizat (ianuarie-octombrie 2025), locul 4 la nivel național cu un excedent de 597,3 milioane euro, după județele Argeș, Dolj și Timiș. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât soldul balanței comerciale la nivel național este negativ an de an.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.