Barbu anunță : ‘Un nou drum pentru România prin dezvoltarea de proiecte pentru agricultură, zootehnie și procesare ’

0
1306

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță că a prezentat celor mai puternice companii din Qatar şi Emiratele Arabe Unite potenţialul agriculturii româneşti.

Printre acestea se numără proiecte majore de investiții în domeniul zootehnic, privind dezvoltarea de abatoare pentru procesarea cărnii de ovine, construirea unei fabrici de procesare a laptelui praf, precum și construirea unei fabrici de procesare legume și materie primă pentru obținerea condimentelor.

Florin Barbu scrie, într-o postare de joi seara, pe contul său de Facebook:

Un nou drum pentru România prin dezvoltarea de proiecte pentru agricultură, zootehnie și procesare .România are nevoie de investiții în procesarea materiei prime pe care o obțin fermierii noștri! Numai așa vom crește valoarea produselor românești și vom echilibra balanța comercială. Am prezentat potențialul uriaș al agriculturii românești în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut în ultimele două zile cu oficialii și reprezentanții celor mai puternice companii din Qatar și Emiratele Arabe Unite.’

Florin Barbu precizează că „în cadrul vizitei oficiale a delegației Guvernului României, conduse de premierul Marcel Ciolacu, au fost puse bazele unor proiecte majore de investiții în domeniul zootehnic, privind dezvoltarea de abatoare pentru procesarea cărnii de ovine, construirea unei fabrici de procesare a laptelui praf, precum și construirea unei fabrici de procesare legume și materie primă pentru obținerea condimentelor”.

Toate acestea reprezintă rezultatul muncii unei echipe care își dorește și construiește pentru viitor!”, a concluzionat ministrul Agriculturii.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.