Edilul Caracalului, Ion Doldurea, continuă șirul întâlnirilor cu oamenii. Ieri a stat de vorbă cu caracalenii care locuiesc în cartierul Dr Marinescu.
‘Ieri , împreună cu Adrian Chesnoiu, deputat PSD, am avut ocazia să vorbesc cu cetățeni din Cartierul Dr. Marinescu despre proiectele pe care le implementăm în oraș și despre obiectivele pe care le urmărim în acest an pentru dezvoltarea Municipiului Caracal.
Totodată, am avut bucuria să anunț semnarea, ieri, a contractului de finanțare a lucrărilor pentru restaurarea, consolidarea și dotarea Liceului “Ioniță Asan”, o unitate de învățământ de referință pentru orașului nostru’, a anunțat Doldurea
Reabilitarea clădirilor Liceului Teoretic ‘Ionița Asan’ este un proiect de suflet al primarului, iar investiția se ridică la peste 20 de milioane de euro.
Zilele trecute, edilul s-a întâlnit cu locuitorii din Centru iar discuțiile au avut ca temă centrală, reabilitarea blocurilor. O investiție aflată în derulare.
Redactor: Georgeta Trușcă