Programul „Masă Caldă” vine în 6 de unități școlare din Olt, în anul școlar 2022-2023, potrivit listei finale aprobate de către reprezentanții Ministerului Educației. Normele de aplicare pentru acest program nu au fost încă adoptate, iar acest lucru înseamnă că nu se pot face licitații și va mai dura până când vor fi puse la punct și aceste aspecte.
Este vorba despre 6 școli din Olt, fapt ce înseamnă că 589 de elevi vor beneficia de o masă caldă zilnic. Mai exact, vor beneficia de acest program 203 elevi în Corbu, 62 în Făgețelu, 47 în Tătulești, 43 în Topana, 139 în Osica de Jos și 95 în Alunișu. Programul-pilot „Masă caldă” are ca obiectiv înlocuirea programelor „Laptele și cornul” și „Fructe în școli”. Anul acesta s-a dublat numărul școlilor înscrise, de la 150 la 300, potrivit autorităților. În comparație cu anul trecut se majorează cu 50% și limita valorică zilnică a produselor acordate: de la 10 la 15 lei/masă/beneficiar. „Această inițiativă se înscrie în demersul deja început de Ministerul Educației de a reduce abandonul școlar și rata de parăsire timpurie a școlii, determinate de probleme cronice de la nivelul sistemului național de învățământ, cumulate cu problemele economice și sociale accentuate de pandemia Covid-19”, arată Ministerul Educației.
Anul trecut în trei școli din județul Olt a fost implementat acest program, în Școala Gimnazială Osica de Jos, Scoala Gimnazială Leleasca și Școala Gimnazială Alunișu din localitatea Spineni. Suma totală alocată pentru implementarea acestui program în județul Olt a fost de 276.000 lei.
Redactor. Georgeta Trușcă