Conform Dispozitiei Departamentului pentru Situații de Urgență nr.591/28.04.2020, pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de protecție a personalului din asistența medicală primară și asistenţa medicală ambulatorie de specialitate clinică şi recuperare din întreaga țară au fost repartizate viziere de protecție.
Astfel, Casa de Asigurări de Sănătate Olt a distribuit către toţi medicii din asistenţa medicală primară  şi asistenţa medicală ambulatorie de specialitate clinică şi recuperare 1200 de viziere de protecție. 
 Reprezentanții CAS Olt au distribuit   medicilor specialiști care își desfășoară activitatea în ambulatoriul clinic 600 de viziere de protecție și tot atatea medicilor de familie. Echipamentele au ajuns la Casa de Asigurări de Sănătate Olt cu mijloace de transport asigurate  de  IGSU, iar  distribuţia  acestora  s-a  realizat  de  către personalul Casei de Asigurări de Sănătate Olt.
			



